Ce pot face azi pentru tine?

"Ce mai faci?", l-am intrebat intr-o zi pe unul dintre prietenii mei. "Ce sa fac, slujesc", mi-a raspuns linistit, tri­mi­tand in aer o unda maiestuoasa de caldura si incantare. Despre "slujire" vorbesc uneori si doar unii dintre preoti (prietenul despre care v-am spus nu a facut Teologia, dar traieste ca si cum ar fi un adevarat preot). Despre slujire vorbesc, in special, ca­lu­garii, caci manastirea presupune, in primul rand, o tainica descoperire a servirii, a slujirii, a serviciului deplin ac­ceptat, a supunerii si a slujirii ne­conditionate. Practica slujirii este insa o stare a intregii existente. Intre­gul univers pare a fi conceput pentru a sluji, cum formele ce se misca si apar in univers isi justifica existenta toc­mai prin rolul lor de sustinatori ai intregului. Celulele servesc corpului nostru; numai 20 la suta din acti­vi­tatea unei celule are a face cu propria ei existenta, caci restul, de 80 la suta, este lucrarea lor in slujba intre­gu­lui. Soarele slujeste magistral, tocmai pentru ca serviciile sale sunt pure si neconditionate. Pomii sunt in sluj­ba vietii, frunzele sunt in existenta atat de speciale, atat de binefacatoare, cum slujesc si florile, si albinele, si omizile, si stelele...

Omul face parte din acest univers si de aceea destinul sau fundamental nu poate fi despartit de starea de "ser­vire". A servi si a fi servit inseamna, in acelasi timp, a darui si a primi, a ac­cep­ta curgerea fluidelor existentei, cum acceptam curgerea apei. Fara a da si a primi ne intrerupem legaturile cu ceilalti, cu insusi sensul vietii noastre. Avem nevoie de resurse pentru via­ta in proportie de 20 la suta, iar res­tul energiei fiecaruia dintre noi trebuie orientata catre intreg, si asta pentru a ramane in armonie cu existenta. Se stie ca celulele canceroase isi inverseaza lucrarea; ele nu mai lu­creaza pentru intreg, ele nu mai au in­te­legerea sensului vietii prin serviciu, prin slujire, ele nu mai daruiesc, ci incearca sa primeasca si sa vie­tu­ias­ca pe cont propriu. Din nefericire, chiar daca marea intelepciune a lumii noastre si marii intelepti ne-au des­chis continuu ochii asupra a ceea ce in­seamna "slujirea", ne comportam si noi adesea precum celulele cance­roa­se. Devenim egoisti si, in loc sa ne incepem fiecare zi a vietii cu intrebarea: "Ce pot face pentru tine azi?", noi intrebam continuu: "Ce mi-ai dat, de ce n-ai facut cutare sau cutare lu­cru pentru mine". Preocuparea noastra permanenta pare a fi debusolanta, toxica, tocmai pentru ca ne subjuga dorinta de a-i vedea pe ceilalti slujindu-ne, facand ceva pentru noi, dandu-ne ceva si sfarsim prin a ne simti frustrati, suparati si nefericiti, chiar rautaciosi, observand ce nu fac altii sau ce nu ne dau altii. Vrem ca altii sa serveasca si vrem sa fim serviti, dar tocmai atitudinea aceasta este eroarea prin care ne indepartam teribil de sensul vietii. Noi nu vom putea cunoaste bunatatea si nu vom putea gasi raspunsuri pentru multe dintre du­rerile existentei, fara a inversa intr-o zi intrebarea si a trai conform principiului "servirii, al slujirii, al sensului vietii prin serviciul neconditionat".

Cand ne vom incepe ziua cu intrebarea: "Ce pot face azi pentru toate fiintele pe care le intalnesc, cum pot sluji astazi universul?", constiinta noastra va cunoaste un salt calitativ, o inaltare spectaculoasa, care va face din omul egoist un generos si din cel rau o fiinta capabila de blandete si de armonie. O multime de boli psihice, psihologice, o multime de comportamente aberante, de relatii pe care le crucificam de dragul astep­ta­ri­lor si al frustrarilor noastre s-ar vindeca daca am pasi in fiecare noua zi cu dorinta de a sluji. Dorinta sincera de a sluji este conditia vindecarii si nu gandul la vindecare, nu speranta ca avem ceva de stors, ceva de obtinut si din slujirea in sine. Cu adevarat be­neficiem de ajutorul tuturor fortelor universului in clipa in care ne oferim serviciile in mod neconditionat. Nu avem a astepta nici vindecarea de boli, nici intoarcerea iubitilor sau a iubitelor care ne-au parasit, nici inmultirea talantilor in conturi, dar acestea toate s-ar putea sa apara, sa vina de la sine, ca o consecinta fireasca a slujirii sincere. Nu trebuie sa dam bani cu nemiluita si sa credem ca asta inseamna slujirea celorlalti. Nu trebuie sa le incurajam celorlalti manifestarile demonice, urate, barbare si mizerabile si sa credem ca asta-i servire. Servirea, slujirea presupun manifestarea bunatatii, dar si a fermitatii; uneori poti servi fiind ferm, alteori poti fi in serviciul ce­luilalt spunandu-i adevarul, alteori il poti mangaia si alteori el ar putea avea nevoie de-o mustrare. Daca mustri cu bunatate, pentru binele ce­lui din fata ta, cu cele mai curate in­tentii, asa cum ai mustra un copil, tu slujesti existenta, vrei s-o ridici, vrei s-o salvezi, esti un om bun. In fiecare dimineata sa te intrebi: "Ce pot face azi pentru tine, ce pot face azi pentru orice fiinta pe care o intalnesc?". Caci de la intrebarea asta incepe schimbarea de sine si, in masura in care practicam slujirea, distrugem ego­simul si prin asta schimbam ceva in lume.