Ce se ascunde dincolo de evenimentele de la 13, 14 şi 15 iunie?

Un taifas la Ora presei de pe Antena 2 ne-a dat – mie şi lui Sorin Roşca Stănescu – un bun prilej de a ne reaminti misterioasele întîmplări de la 13, 14, 15 iunie 1990. Amîndoi lucram la publicaţii puse pe primele locuri pe lista neagră a regimului FSN.

ÎN LOC DE PREFAŢĂ. Un taifas la Ora presei de pe Antena 2 ne-a dat – mie şi lui Sorin Roşca Stănescu – un bun prilej de a ne reaminti misterioasele întîmplări de la 13, 14, 15 iunie 1990. Amîndoi lucram la publicaţii puse pe primele locuri pe lista neagră a regimului FSN. Un regim slujit, la vremea respectivă, nu numai de Ion Iliescu, dar şi de cei care se vînd acum drept anti-FSN-işti: Traian Băsescu, ştab în structurile Puterii, Vasile Blaga, parlamentar FSN-ist, Radu Berceanu, alături de Ion Iliescu încă din ianuarie 1990, Andrei Pleşu, atotputernicul ministru al Culturii. Sorin Roşca Stănescu era în conducerea României libere. Eu eram director al săptămînalului Zig-Zag, cu un tiraj de 600.000 de exemplare. După tulburările de la 13 iunie 1990, oficiosul iliescist, Dimineaţa, un fel de Evenimentul Zilei de azi pus în slujba lui Traian Băsescu, a apărut, la 14 iunie 1990, pe prima pagină, cu o fotografie arătînd maşini incendiate. Explicaţia nu mai are nevoie de comentarii.

Suna cam aşa:
Iată rodul muncii celor de la România liberă şi Zig-Zag.
Pentru minerii ajunşi deja la Bucureşti, compoziţia avea semnificaţia unui denunţ:
De ceea ce s-a întîmplat ieri în Bucureşti sînt responsabili şi jurnaliştii de la România liberă şi Zig-Zag.
Şo pe ei!
La Ora presei ne-am reamintit că amîndoi am fost, la 13 iunie 1990, în stradă, în rîndurile celor care sperau că regimul Iliescu se va prăbuşi. Sorin Roşca Stănescu fusese la Televiziune. Eu, în faţa Ministerului de Interne.
Deşi sperînd că tulburările vor pune capăt Puterii FSN-iste, aşa cum am concluzionat acum, după 18 ani, şi eu, şi Sorin Roşca Stănescu n-am putut să nu remarcăm în jurul nostru fapte ciudate, explicabile doar prin acţiunea unor persoane antrenate în diversiuni.
Sorin Roşca Stănescu fusese frapat, la Televiziune, de îndemînarea cu care tineri scunzi, dar îndesaţi, tunşi scurt, dădeau foc, spărgeau geamuri, dar mai ales se mişcau încolo şi încoace.
Eu am fost surprins, la Ministerul de Interne, de comportamentul celor dinăuntru.
Deşi teoretic asediaţi de demonstranţii furioşi, ei se străduiau din răsputeri să aţîţe furia mulţimii, în loc
s-o potolească!
Fără să ne fi vorbit anterior, la emisiune, şi eu, şi Sorin Roşca Stănescu am tras concluzia că evenimentele de la 13, 14, 15 iunie 1990 ascund şi acum, după 18 ani, acţiuni care depăşesc confruntarea Putere – Opoziţie.
E ceea ce intuiam chiar în amplul editorial de la 19 iunie 1990, din Zig-Zag.
Îl republic prin amabilitatea colegilor de la Jurnalul Naţional, convins fiind că rescrierea politică şi chiar electorală (cum se întîmplă în aceste zile) a evenimentelor de la 13, 14, 15 iunie 1990 nu e întîmplătoare.
Sînt forţe interesate în a fi trecute cu vederea tulburările de la 13 iunie 1990 prin prezentarea simplistă a evenimentelor de la 14 iunie 1990.

P.S. Recitind textul publicat acum 18 ani mi-a sărit în ochi fraza: "Violenţa din zilele de 13, 14 şi 15 iunie pare a fi menită a avertiza pe investitorul străin că România nu constituie un teren stabil".
Cine avea interesul ca investitorii străini să ocolească România? Guşterii tranziţiei, securiştii şi nomenclaturiştii care în iunie 1990 erau în curs de a pune mîna pe întreprinderile de stat.
Evenimentele de la 13, 14, 15 iunie 1990 au întîrziat enorm pătrunderea capitalului străin în România.
A dat timp guşterilor să înşface tot ceea ce era mai bun.
Şi ne mai întrebăm cine are azi interesul ca evenimentele de la 13, 14, 15 iunie 1990 să nu fie lămurite?

Citiţi articolul publicat cu 18 ani în urmă, pe 19 iunie 1990, în Zig-Zag, publicaţie pe care o conducea Ion Cristoiu.