x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce zice laptopul aia e!

0
Autor: Tudor Octavian 11 Aug 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Tănase, şeful de birou al lui Maricel, era un bou. O ştia pînă şi patronul, dar nu-l schimba, pentru că îi punea pe oameni la treabă. Într-o seară, deşi era rupt de oboseală, Maricel şi-a deschis plin de draci laptopul de acasă şi, în locul apusului de soare, care ocupa tot ecranul, a scris de o sută de ori cu litere de tipar, mari cît unghia "Tănase e un bou".



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Tănase, şeful de birou al lui Maricel, era un bou. O ştia pînă şi patronul, dar nu-l schimba, pentru că îi punea pe oameni la treabă. Într-o seară, deşi era rupt de oboseală, Maricel şi-a deschis plin de draci laptopul de acasă şi, în locul apusului de soare, care ocupa tot ecranul, a scris de o sută de ori cu litere de tipar, mari cît unghia "Tănase e un bou". Dimineaţa a citit cu glas tare, ca pe o rugăciune, toate cele o sută de propoziţii şi la serviciu s-a uitat tot timpul la boul de Tănase fără să mai simtă nimic. Nici ură, nici dispreţ, nimic. Ca şi cum laptopul îl vindecase brusc de nişte sentimente rele şi extrem de obositoare.

Seara, Maricel a deschis iarăşi laptopul şi a acoperit tot ecranul cu un îndemn pe care, altfel, în faţa oglinzii nu şi l-ar fi adresat niciodată: "Maricele, iubeşte-te şi ai să vezi cum or să te iubeacsă toţi!". Ca să-l poată scrie de o sută de ori, a mai micşorat literele.
Dimineaţa, după ce s-a spălat şi a mîncat la repezeală o sută de parizer cu pîine, a deschis laptopul şi a citit pe îndelete tot ce a scris seara. De data aceasta a trebuit să ţină textul pe ecran o săptămînă întreagă, ca să simtă schimbarea. Să se iubească, să nu se mai uite în oglindă ca la un străin. Iar sîmbătă s-a petrecut minunea cea mare. Felicia, bruneţica de la contabilitate, care n-avea ochi decît pentru lunganul de Vili, i-a spus-o de-a dreptul: "Măi, Maricele, dar ce, mă, tu aştepţi să-ţi facă fetele curte, nu tu lor?". "Adică – i-a răspuns şoptit Maricel – dacă te invit la o plimbărică în Herăstrău, n-o să mă refuzi?". "De ce te-aş refuza, a zis Felicia, tot şoptit, suflîndu-i în urechi un aer călduţ şi parfumat, da’ ce, eşti strîmb sau prost? Află de la mine că eşti mai isteţ decît toţi de aici!".

În fiecare seară, Maricel umplea ecranul computerului cu sfaturi pentru el însuşi, iar a doua zi le citea şi li se conforma: o săruta pe Felicia de faţă cu colegii, cerea o mărire de salariu şi i se aproba, îşi fixa ora din noapte cînd s-o sune pe Felicia şi să-i spună "Te iubesc, nebuno, de mor după tine" şi se trezea înainte să sune ceasul, precum şi tot felul de treburi la care altădată n-ar fi îndrăznit nici să se gîndească. Laptopul era voinţa lui. Tot ce-i cerea laptopul să facă era ca şi cum, spunîndu-i, i-ar fi dat şi puteri să înfăptuiască. Toată îndrăzneala lui Maricel stătea în laptop. Dimineaţa recita ce scrisese seara, cu o emoţie de descoperitor de ţări şi mări. Ce bun poate să fie laptopul ăsta al meu, îşi spunea Maricel citind de o sută de ori cugetarea "De azi mergi drept şi priveşti oamenii în ochi". Cum le ştie el pe toate! Maricele – îi spunea Felicia mîngîindu-l pe vîrful nasului, ca să priceapă şi invidioasele din biroul ei la ce făcea aluzie –, da’ cum te-ai făcut tu dintr-o dată alt om, că erai  fraierul fraierilor?

Poate că nu eram, a răspuns Maricel. Poate c-am găsit un prieten mai deştept ca mine. Doar ştii cum e, te poţi molipsi şi de la deştepţi, nu doar de la proşti. Eşti tu deştept, nu zic nu, a zis Felicia, dar ce era mai important ai uitat să-mi spui. Cînd mă iei de nevastă? De îndată ce fac rost de nişte bani, a răspuns Maricel. Pentru nuntă?, a întrebat alintîndu-se Felicia. Şi pentru nuntă, a zis Maricel, dar întîi ca să-mi cumpăr un computer cu un monitor mare. Cu două sute la sută mai mare ca al laptopului.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   felicia,   maricel,   laptopul

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de