Ceşti, căni, pahare şi servicii de masă

de Tudor Octavian | 25 Iul 2007 • 00:00

O bătrănică s-a dus cu inima strănsă la un anticar, să-şi văndă serviciul de cristal primit in urmă cu şaizeci de ani, in ziua nunţii, de la un general. Timp de şaizeci de ani, femeia a ştiut că are ceva de preţ in casă şi că vreodată, dacă va fi să moară de foame, abia atunci se va despărţi de preţiosul serviciu de cristal, păstrat cu mare evlavie intr-un fund de scrin. Imi pare rău, a zis negustorul, dar e semicristal. Nu pot să-mi aglomerez magazinul cu tot ce-mi aduc oamenii, cănd am vitrinele pline cu cristaluri veritabile, care nu se vănd.

Pe scurt, lucrurile stau in felul următor: la nunţi, de ziua numelui, la aniversări şi cu tot felul de ocazii, lumea primeşte in dar servicii de ceşti, de pahare, de căni şi de farfurii. Tot pe scurt, se poate spune că producţia mondială de servicii de ceai, de cafea, de vin, de bere, de lichioruri şi de apă, de farfurii şi de tot neamul de boluri, oale şi platouri e intr-o continuă creştere. Şi nu pentru că s-ar inmulţi chinezii şi indienii. Va creşte şi cănd populaţia va incepe să scadă. Pe scurt, pe lung, pe lat, pe inalt ori perpendicular, vezi cum stau cu adevărat lucrurile cu producţia şi cu nevoile lumii la tărguri, in talciocuri şi in magazinele cu anticuri, unde cele mai populare obiecte sunt serviciile, ceştile, paharele, bolurile. Pănă şi in casele celor de tot săraci, numărul cănilor şi al farfuriilor, care nu le trebuie, e mai mare decăt strictul necesar.

Am un prieten pasionat de ceşcuţe şi de farfurioare, care a străns vreo patru sute şi incă mai adună. Şi nu fiindcă ar pofti să-şi bea cafeaua de dimineaţă in fiecare zi din altă ceşcuţă. N-a băut niciodată o cafea din nici una. Nici nu concepe că le-ar folosi vreodată pentru rostul
lor primordial. Le adună pentru a le avea. Pentru frumuseţea lor. Mai bine zis, pentru infinitul de frumuseţe pe care-l garantează de milenii producţia universală de ceşti, căni, pahare, farfurii şi alte celea, in care să torni ceva sau cu care să torni ceva. E o dovadă că toate teoriile moderne despre oboseala creaţiei vin dinspre partea obosiţilor. Orice tărg şi talcioc incepe cu o tarabă cu pahare şi ceşti şi se termină tot cu ele.
O lume s-a săturat de ceşti şi de pahare, iar o altă lume le caută şi le iubeşte. Nu există obiect mai banal in care să se fi investit continuu mai multă inteligenţă şi mai multe provocări optice şi tactile.

Din serviciul de cafea "ăla bun", primit de mama la nuntă, a ajuns la mine ultima ceşcuţă pe care o păstrez in fundul unui scrin. Acolo unde s-au spart, fără să ştiu cănd şi din ce motiv, celelalte. L-am intrebat pe un priceput ce istorie are ceşcuţa de la mama şi priceputul a dat din cap a indoială. Ce avea să-mi spună nu era chiar ce aşteptam.
Ca şi cum ar fi contat asta.

Ce conta era numai faptul că, vreme de şaizeci de ani, mama cultivase convingerea că avea un serviciu de cafea preţios. Iubita mea mamă, de unde să ştie că serviciul ei a devenit cu adevărat preţios atunci cănd din el n-au mai rămas decăt o ceşcuţă şi o farfurioară. Ceşcuţa şi farfurioara pe care le-ar vrea prietenul meu, colecţionarul pasionat de ceşcuţe unice şi rare.