x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cheful de dupa omagiu

Cheful de dupa omagiu

de Ion Cristoiu    |    02 Iul 2006   •   00:00
Cheful de dupa omagiu

Tot o saptamana muncira profesoarele la facutul sarmalelor cu smantana, la taiatul slaninei in felii subtiri, multa truda luand infigerea unei scobitori in fiecare bucata. Profesorii facusera rost de tuica si o fiersesera in cazanul folosit la orele de Fizica pentru a se exemplifica Teoria lui Arhimede. Inainte ca oaspetii sa atace antreul, se purcede la momentul rugaciunii. Langa vedeta, sade directoarea scolii, care-I marturiseste, extrem de emotionata, ca scrie versuri.

Motto:
"Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv

Lansarea volumului omagial are loc in Laboratorul de chimie al scolii. In bancile lungi, din scandura geluita, gata sa se desprinda, au luat loc invitatii de al doilea rang: cativa cercetatori de la Institutul de Istorie literara, fata din flori a scriitorului, primarul comunei si, totodata, seful organizatiei de partid (de guvernamant) din sat, inspectorul cu Cultura de la judet. Aparatele pentru lectia Proprietatile acidului sulfuric pot sta linistite. Spre deosebire de elevi, acestia sunt oameni de treaba. Nici prin cap nu le-ar trece sa toarne acid sulfuric pe masa, ca sa vada, daca intr-adevar, roade lemnul proaspat.

La prezidiu - o masa peste care s-a aruncat panza rosie de la steagul PCR, gasit in debara - invitatii de onoare, prefectul judetului, cativa fii ai satului, ajunsi celebri, intre care si potcovarul Tache, cel care a cumparat Combinatul de lanturi grele din oras, pe care l-a transformat intr-un complex de bai turcesti, o vedeta de televiziune, faimoasa pana nu demult, acum fara contract.

Pe peretele din dreapta, Tabelul lui Mendeelev, din care lipseste Zincul, sterpelit de paznic intr-o noapte, ca sa-l bea. De la a treia banca incepand, de acolo de unde nu mai sunt nici eprubete, nici carafe, ci doar scandura otova, privesc spre prezidiu cadrele didactice ale scolii. Profesoare intre doua varste, cu scurteici tocite de vreme si priviri ce par melancolice, in realitate fiind vorba de priviri pustii, pur si simplu. Au venit si profesoarele iesite la pensie. Se disting prin caciulile siberiene, sub care ghicesti parul neingrijit.

Programul manifestarii a fost intocmit de fiica scriitorului impreuna cu Nelu, redactorul-sef al statiei de radioamplificare din sat. Trei dintre cercetatorii veniti de la Bucuresti dau citire unor referate lungi si plicticoase. Dupa fiecare, se aud plescaiturile unor aplauze anemice. In cadrul urmatorului punct de pe ordinea de zi, directorul Caminului Cultural se ridica in doua picioare si interpreteaza o arie din Rigoletto, cu zbieretele de rigoare. Ia cuvantul si vedeta, asteptata cu mult interes de cei din sala. Spune din nou anecdotele sale rasuflate. Cu toate acestea, auditoriul se prapadeste de ras.

Dupa simpozionul din laboratorul de Chimie, oaspetii sunt invitati la masa amenajata in laboratorul de Fizica. Pentru acest moment de rascruce din viata scolii, s-a lucrat timp de o saptamana in sir. Din laborator au fost mutate temporar, in camara femeii de serviciu, aparatele de masura, rotile dintate si ventilatorul pentru demonstratiile la lectia Cum iau nastere vanturile. Pendulul lui Foucault ramasese pe loc. Profesorul de fizica se opusese sa fie deplasat, amenintand chiar cu demisia. Tot o saptamana muncira profesoarele la facutul sarmalelor cu smantana, la taiatul slaninei in felii subtiri, multa truda luand infigerea unei scobitori in fiecare bucata. Profesorii facusera rost de tuica si o fiersesera in cazanul folosit la orele de Fizica pentru a se exemplifica Teoria lui Arhimede.

Inainte ca oaspetii sa atace antreul, se purcede la momentul rugaciunii. Langa vedeta, sade directoarea scolii, care-i marturiseste, extrem de emotionata, ca scrie versuri. Pentru acest moment tulburator, si-a pus o bluza apretata, pantofi cu toc, si si-a vopsit parul intaia oara in viata. Poate de aceea e atat de tulburata de pare ca paseste pe puntea unui vapor in plina furtuna.

Scoate din poseta un caiet rosu, strans intr-o legatura cu fundita si-i citeste una. Vedeta asculta distrata, cum i-a zis consiliera de imagine. Vine momentul de rascruce al manifestarii culturale: tuica fiarta. Directoarea bate din palme ca sa se faca liniste. In tacerea care urmeaza, se aud bocanituri in usa, ca si cum ar fi venit cu Plugusorul. Intra! - striga cei din sala, dupa cum cere scenariul. Usa se da de perete si-n sala intra un sir de barbati ducand solemn, ca pe niste trofee de olimpiada, oale cu tuica aburinda.

Intr-o ceremonie asemanatoare, soseste si vinul.

Spre sfarsit, se infatiseaza la masa prezidiului (si aici oaspetilor li s-a pus la dispozitie o masa aparte, beneficiind de buchete de flori infipte in borcanele in care fusesera tinute pana nu de mult broastele pentru disectie) secretara directoarei, cu tava de cafele.
×
Subiecte în articol: editorial