Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Echipa de fotbal Stabilopozi Crăceşti a promovat in Liga a treia, şi in primul meci a zdrobit-o pe rivala sa din Zăvoeni cu 7 la 0.
In dimineaţa cănd a fost sunat de primarul din Crăceşti ca să-i comunice rezultatul şi să-i povestească meciul, marele ziarist sportiv Alin Cristian işi făcea bagajele să plece la Londra, la finala Champions League.
In dimineaţa cănd a fost sunat de primarul din Crăceşti ca să-i comunice rezultatul şi să-i povestească meciul, marele ziarist sportiv Alin Cristian işi făcea bagajele să plece la Londra, la finala Champions League.
Echipa de fotbal Stabilopozi Crăceşti a promovat in Liga a treia, şi in primul meci a zdrobit-o pe rivala sa din Zăvoeni cu 7 la 0.
In dimineaţa cănd a fost sunat de primarul din Crăceşti ca să-i comunice rezultatul şi să-i povestească meciul, marele ziarist sportiv Alin Cristian işi făcea bagajele să plece la Londra, la finala Champions League. Marele ziarist plecase la oraş din Crăceşti la 14 ani. In cărţile pe care le publicase şi-n interviurile pe care le acordase nu pomenise niciodată de Crăceştiul natal. Ştia insă de la taică-su, care fusese fundaş măturător in formaţia standard a comunei pănă la 46 de ani, de rivalitatea cu Zăvoenii. După fiecare infruntare, indiferent că partida se juca la Crăceşti sau la Zăvoeni, urma o incăierare generală intre fotbalişti, public şi oficialităţi.
Faima locurilor insă n-o făceau răfuielile bărbaţilor, ci păruiala muierilor. Se intămpla, destul de des, ca femeile din Crăceşti s-o incaseze chiar şi inainte de faimosul derbi intercomunal dacă se incumetau să meargă la Zăvoeni. Şi invers. In ultimii zece ani insă, Zăvoenii au activat neintrerupt in Liga a treia, cu şanse reale de a urca in a doua, in vreme ce Crăceştii, care nu aveau ca Zăvoenii un consilier la judeţ şi un chirurg-şef la Urgenţă, in Bucureşti, a agonizat şi a trebuit să se bată cu Mărăcinenii, atăt pe teren, căt şi după meciuri.
In toate cele e nevoie de un trecut, de un motiv istoric uitat de toată lumea, de o tradiţie. Meciurile cu Mărăcinenii n-aveau nici un haz. In primii trei ani, un singur spectator a pierdut un ochi, iar in următorii cinci abia de au fost opt spitalizaţi şi numai unul in stare gravă. In anii cei mai buni, de dinainte de 1980, derbiurile umpleau un intreg spital regional cu rupţi, strămbi şi tăiaţi atăt din Crăceşti, căt şi din Zăvoeni. Fără a mai pune la socoteală cotonogeala şi zgărieturile femeilor, care rămăneau să se oblojească acasă.
O dată insă cu deschiderea şantierului comunal de stabilopozi marini, fotbalul din Crăceşti a renăscut. Alin Cristian n-avea de unde să ştie toate astea. Nu-i făcea nici o plăcere să spună că se născuse la Crăceşti, mai ales că in acte scria Crăceşti-margine. In dimineaţa cănd a fost sunat de primar işi făcea geamantanul pe jumătate adormit. Din bolboroseala de la telefon nu se inţelegea aproape nimic. N-ar fi fost primul beţiv care reuşea să-i afle numărul de celular, dar era primul căruia, ca prin miracol, ii ieşeau din gură din cănd in cănd şi căteva vorbe limpezi ca cristalul. Mai bine zis, limpezi ca ţuica dublu rafinată de Crăceşti. Domnul Crăceanu, căci aşa se recomandase primarul, i-a spus lui Alin Cristian că Crăceştiul natal - vezi, mă băiatule, că ştim! ii dedica lui Ionel Cristian, tatăl lui Alin, victoria mortală asupra Zăvoenilor. Şi că-i trimisese lui Alin maşina primăriei, ca să-l aducă urgent la banchet. Vine cam in două ceasuri, a zis primarul, fiindcă lasă intăi la clinica de ortopedie vreo patru schilozi.
Pe loc, pe Alin Cristian l-a inundat un sentiment uriaş de fericire. Vasăzică Zăvoenii fuseseră puşi, in sfărşit, cu botul pe labe?! Din adăncul memoriei de copil a lui Alin Cristian năvăleau, ca apele care rupeau un zăgaz, amintirile. Cănd i-a comunicat redactorului-şef că nu mai pleacă la Londra şi că trebuie să se ducă de urgenţă la Crăceşti, acesta l-a intrebat, ca pe un bolnav ce trebuia luat cu binişorul: Dar ce mama mă-sii se intămplă, barosane, la Crăceşti? Şi in definitiv ce-i Crăceştiul? Buricul pămăntului, a răspuns şoptit şi dulce Alin Cristian.
In dimineaţa cănd a fost sunat de primarul din Crăceşti ca să-i comunice rezultatul şi să-i povestească meciul, marele ziarist sportiv Alin Cristian işi făcea bagajele să plece la Londra, la finala Champions League. Marele ziarist plecase la oraş din Crăceşti la 14 ani. In cărţile pe care le publicase şi-n interviurile pe care le acordase nu pomenise niciodată de Crăceştiul natal. Ştia insă de la taică-su, care fusese fundaş măturător in formaţia standard a comunei pănă la 46 de ani, de rivalitatea cu Zăvoenii. După fiecare infruntare, indiferent că partida se juca la Crăceşti sau la Zăvoeni, urma o incăierare generală intre fotbalişti, public şi oficialităţi.
Faima locurilor insă n-o făceau răfuielile bărbaţilor, ci păruiala muierilor. Se intămpla, destul de des, ca femeile din Crăceşti s-o incaseze chiar şi inainte de faimosul derbi intercomunal dacă se incumetau să meargă la Zăvoeni. Şi invers. In ultimii zece ani insă, Zăvoenii au activat neintrerupt in Liga a treia, cu şanse reale de a urca in a doua, in vreme ce Crăceştii, care nu aveau ca Zăvoenii un consilier la judeţ şi un chirurg-şef la Urgenţă, in Bucureşti, a agonizat şi a trebuit să se bată cu Mărăcinenii, atăt pe teren, căt şi după meciuri.
In toate cele e nevoie de un trecut, de un motiv istoric uitat de toată lumea, de o tradiţie. Meciurile cu Mărăcinenii n-aveau nici un haz. In primii trei ani, un singur spectator a pierdut un ochi, iar in următorii cinci abia de au fost opt spitalizaţi şi numai unul in stare gravă. In anii cei mai buni, de dinainte de 1980, derbiurile umpleau un intreg spital regional cu rupţi, strămbi şi tăiaţi atăt din Crăceşti, căt şi din Zăvoeni. Fără a mai pune la socoteală cotonogeala şi zgărieturile femeilor, care rămăneau să se oblojească acasă.
O dată insă cu deschiderea şantierului comunal de stabilopozi marini, fotbalul din Crăceşti a renăscut. Alin Cristian n-avea de unde să ştie toate astea. Nu-i făcea nici o plăcere să spună că se născuse la Crăceşti, mai ales că in acte scria Crăceşti-margine. In dimineaţa cănd a fost sunat de primar işi făcea geamantanul pe jumătate adormit. Din bolboroseala de la telefon nu se inţelegea aproape nimic. N-ar fi fost primul beţiv care reuşea să-i afle numărul de celular, dar era primul căruia, ca prin miracol, ii ieşeau din gură din cănd in cănd şi căteva vorbe limpezi ca cristalul. Mai bine zis, limpezi ca ţuica dublu rafinată de Crăceşti. Domnul Crăceanu, căci aşa se recomandase primarul, i-a spus lui Alin Cristian că Crăceştiul natal - vezi, mă băiatule, că ştim! ii dedica lui Ionel Cristian, tatăl lui Alin, victoria mortală asupra Zăvoenilor. Şi că-i trimisese lui Alin maşina primăriei, ca să-l aducă urgent la banchet. Vine cam in două ceasuri, a zis primarul, fiindcă lasă intăi la clinica de ortopedie vreo patru schilozi.
Pe loc, pe Alin Cristian l-a inundat un sentiment uriaş de fericire. Vasăzică Zăvoenii fuseseră puşi, in sfărşit, cu botul pe labe?! Din adăncul memoriei de copil a lui Alin Cristian năvăleau, ca apele care rupeau un zăgaz, amintirile. Cănd i-a comunicat redactorului-şef că nu mai pleacă la Londra şi că trebuie să se ducă de urgenţă la Crăceşti, acesta l-a intrebat, ca pe un bolnav ce trebuia luat cu binişorul: Dar ce mama mă-sii se intămplă, barosane, la Crăceşti? Şi in definitiv ce-i Crăceştiul? Buricul pămăntului, a răspuns şoptit şi dulce Alin Cristian.
Citește pe Antena3.ro
