x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cînd preşedintele n-are bani

0
Autor: Gabriela Vranceanu Firea 12 Sep 2008 - 00:00

Cînd preşedintele n-are bani să treacă strada, iar poporul n-are după ce bea apă, e timpul ca politicienii să tacă şi să facă. Să tacă şi să uite de promisiunile ce din coadă au să sune şi să facă ceva, măcar 10% din cît ne ameninţă că vor rezolva, dacă vor avea oportunitatea să ne conducă.



Cînd preşedintele n-are bani nici să treacă strada, sare cîte cineva care, ca şi pe bătrîna derutată la stop, încearcă să îl ajute să calce pe zebră pînă pe trotuarul celălalt. În cazul nostru, preşedintele a fost luat de mînuţă şi trecut strada de Corneliu Vadim Tudor. Aşa spune el. Vadim. Că i-a întins o mînă de ajutor lui Traian Băsescu şi acum acesta îi dă cu tifla în cap, se desolidarizează de el, plînge la postul public de televiziune şi îşi dă ochii peste cap că e umilit de PD-L şi ofensat de liderii lui.

Acelaşi PD-L pe care îl controla de rezultate, după alegerile locale, şi faţă de care se arăta nemulţumit că ditamai candidatul-buldog nu a luat turul întîi, în luptă cu "fiul" de suflet al lui Ion Iliescu şi cu fiul natural al unui fost general de pe timpul lui Ceauşescu. Fir-ar!, şi-a spus atunci fostul şi viitorul preşedinte PD-L, vremelnic preşedinte al ţării, certitudine pe care pare să nu o perceapă.

Dincolo de ridicolul situaţiei politice, în care un preşedinte de ţară se declară strivit public, din punct de vedere al imaginii, de partidul din care provine, iar mărul discordiei – în cazul nostru preşedintele PRM – îl ia peste picior, răspunzîndu-i superior că nu a dorit decît să îi fie de folos, într-o situaţie, rămîne misterul enervării lui Traian Băsescu pe presă, Guvern, cei care îl vor pe Morar plecat de la DNA, pe soarele care străluceşte pe uliţa altora şi pe culoarea roşie de la semafor care îi aduce aminte de PSD şi de faptul că liberal-democraţii nu stau aşa confortabil în sondaje, comparativ cu social-democraţii.

Băsescu şi-a făcut mereu griji pentru menţinerea unor persoane apropiate, în funcţii care ţin de lupta anticorupţie, la modul generic, dar, în fapt, de potenţa politică a preşedintelui. Cel care se lăuda că ştia mai multe decît spunea, despre unii foşti şi actuali demnitari, că ştia că sînt miniştri care au adus corupţia la masa Guvernului. Ca să nu mai vorbim despre  întrebuinţarea resurselor personale din televiziunea publică pentru a face posibilă difuzarea, la TVR, a unui film gata montat, aranjat, subtitrat, în care ministrul Remeş ar fi fost mituit cu un plic şi cu nişte cîrnaţi şi pălincă..., iar exemplele ar putea aluneca exact către bileţelele pastelate fluturate în vînt de doamna Udrea, proaspăt plecată, la acea vreme, din funcţia de şef al Cancelariei Prezidenţiale.

Timp în care a avut vreme să-i bage sub nas şefului, la semnat şi avizat, diferite hîrtii inofensive de recomandare a efectuării unor plăţi pentru nişte beneficiari privaţi oarecare, din fondurile statului.

Cînd preşedintele n-are bani să treacă strada, iar poporul n-are după ce bea apă, e timpul ca politicienii să tacă şi să facă. Să tacă şi să uite de promisiunile ce din coadă au să sune şi să facă ceva, măcar 10% din cît ne ameninţă că vor rezolva, dacă vor avea oportunitatea să ne conducă. Dar cînd ajung acolo, în puful scaunului de demnitar, toţi sînt brusc loviţi de amnezie. Amnezie politică.
O boală incurabilă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de