x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cine are nevoie de bucurie?

Cine are nevoie de bucurie?

de Mihaela Rădulescu    |    01 Mai 2010   •   00:00
Cine are nevoie de bucurie?

Am descoperit de multă vreme eficienţa amănuntelor, a ni­micurilor, a gesturilor mici, dar cu un efect major în viaţa oricui. Lucrurile simple, cum le numeam în prima mea carte, sunt cele mai performante motoare pentru spirit, pentru suflet. Le ignoram adesea, pentru că le uitam capabilitatea şi ne chinuim să compunem tablouri mari, grandioase, pentru noi sau pentru alţii, când ar fi atât de simplu să ne dozăm altfel efortul, mult mai bene­fic.

Încă mai văd bărbaţi care plătesc saci de bani pe buchetoaie imense, aşezate sinistru într-un coş tovărăşesc, după "bunul-gust" al vânzătoarei de flori.

Destinatara va fi uimită de gest, dar sunt aproape sigură că un buchet simplu de flori de câmp sau de orice fel de flori gingaşe şi neambalate în sinistrul celofan i-ar trezi sentimente mult mai complexe şi mai sincere.

Ar bucura-o gestul, ideea în sine şi vederea acelor flori într-o glastră timp de câteva zile. Femeia aceea ar zâmbi cu sufletul la un buchet simplu, care să conţină, eventual, florile ei preferate.
Cred ca şi bărbatul ar zâmbi mai des dacă i-am arăta varianta noastră mai puţin sofisticată, acel "basic" al feminităţii, care înseamnă curăţenia din casă şi din noi, vorba blândă şi nebănuitoare la orice, blândeţea şi grija de a-l asculta şi înţelege. Ştiu, poate nu ne iese zilnic, dar bărbatul astfel iubit ar zâmbi mai des...

Nici dansul nu mai pare să aducă bucurie multor tineri; aţi observat că în cluburi toţi cei care dansează pe bit-urile dure ale muzicii moderne nu zâmbesc? Totul se petrece altfel, bâţâiala nu mai are legătură cu zâmbetul, pari  chiar idiot, în context, dacă zâmbeşti, cel puţin aşa mi s-a părut când am văzut zeci de tineri încruntaţi şi serioşi dansând cu o mână în sus, fără zâmbet, doar cu o vlagă inerţială şi parcă venită de la aceeaşi priză electrică. Printre ei, o pereche de îndrăgostiţi care se privesc ochi în ochi şi-şi zâmbesc ar părea atât de defazaţi, deşi poate ar fi singurii care ar trăi în bucurie...

Desigur, lista gesturilor mici şi a detaliilor generatoare de bucurie e imensă şi fiecare îşi poate face propriile alegeri, pentru el sau pentru cei dragi. Tristeţea din noi nu dispare adâncind-o şi impregnând-o în tot ce facem, ci uitându-ne mereu în direcţia opusă ei, spre bucuriile de care am uitat... Când cei din jurul tău nu mai ştiu să-ţi facă bucurii, poate fi şi un semn că tu ai uitat, la rându-ţi, să-i bucuri. Rezolvarea problemelor, la oamenii mari, nu mai vine, ca în copilărie, de la părinţii obişnuiţi să facă asta, ci de la noi înşine, dacă vrem cu adevărat să ne trăim viaţa în bucurie.

Am petrecut vacanţa copilului meu în ţară şi m-au îndurerat din nou feţele mult prea triste ale oamenilor de pe stradă, atât de mulţi... Unii se luptă cu viaţa, alţii cu vreo boală, dar cei mai mulţi par a fi renunţat la lupta cu ei înşişi şi s-au predat unui soi de tristeţe incurabilă. Pentru ei am scris acest gând, cu speranţa că vor încerca să zâmbească din nou, spre marele şi necesarul lor bine.

Ştim să facem lucruri complicate, cu mâinile sau cu creierul, ştim să facem lumea să meargă rapid înainte, dar câţi putem să facem măcar încă un om să zâmbească?...

×