Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un nou scandal, caraghios în substanța lui vâscoasă, cutremură Europa. Rezumând, carnea de cal vândută de români pe post de carne de vacă e de fapt carne de măgar! Vă-le-leu! Anglia fierbe, Franța a cerut explicații diplomatice României, gazetarii luxemburghezi, atinși și ei de flagel, descoperă că vaca nu-i cal, ci măgar.
Domnilor confrați gazetari occidentali, depun următoarea mărturie în calitate de băștinaș în această țară. România vinde puțină carne de vacă din motivul că nu prea mai avem vaci. Vinde și mai puțină carne de cal, cu toate că sunt cereri mai ales din Italia, fiindcă nu prea mai avem cai. Ni i-au luat sovieticii, prin anii 50, pe post de datorie de război. Îi făceau probabil salam. În România caii ajunseseră, în urma transformării agriculturii țărănești în agricultură colhosnică, o rușine. Erau, la mine în sat, la Sângeru, lăsați să moară iarna, pe Cricov, de ger și foame sau erau sfârtecați de lupi. Urma victoria tractorului. Chiar și caii de bronz din intersecții au fost topiți, cu voievozi cu tot.
Două abatoare din țara mea, specializate, vând azi carcasă de cal. De obicei unor firme din Cismă sau din Cipru. Carnea de cal, doar un handicapat nu-și dă seama, are o cu totul altă culoare decât carnea de vacă, alt miros, mușchiul are o cu totul altă grafică și o distingi de la o poștă. Italienii care nu-s idioți când cumpără sau vând ceva, o iau nu doar fiindcă e mai ieftină decât carcasa de bovină, ci și pentru că provine dintr-o zonă ecologică și fac bani frumoși din acest comerț care nu aduce mare brânză firmelor românești și cu atât mai puțin crescătorilor mioritici. Ambalarea în pungi cu fason și etichete, trecerea din țară în țară cu creșteri de preț și de profituri n-are atingere cu românul. El își dă caii pe nimic. Că ei devin, după ce trec prin cinci tranzacții, salam de antilopă e altă poveste.
Ați scris, domnilor confrați, că amărâții de cai vânduți ca vaci, erau de fapt măgari. Măgari sunt ăia care au inventat o așa inepție. La mine în satul prahovean în care m-am născut, ultimul măgar viu pe care l-am văzut acum câțiva ani era al unui țigan, Mircea, iar măgarul lui, poreclit Biter, trăgea o cotigă caricaturală. Și țiganul și măgarul erau slabi și umoristici. Proprietarul îl trăgea, împodobit ca o sorcovă, lângă primărie, unde venea să-și ia ajutorul social. Făcea o gălăgie fără margini la care concura și patrupedul, dresat la o acompaniere. Măgarul a murit între timp de bătrânețe, văduvind așezarea de un spectacol pitoresc. Acum vreo 15 ani am fost dat în judecată de un popă dintr-o comună buzoiană, despre care corespondenta mea de la A.M. Press scrisese că a intrat ziua, în amiaza mare, călare pe măgar în cârciumă. S-a adeverit că popa pilea sănătos zilnic, că a intrat călare în cârciumă, dar nu pe măgar, ci pe o gloabă costelivă de cal. În toate satele din preajmă nu trăia niciun măgar și era cât pe ce să pierd procesul, dacă nu-mi venea ideea să spun, în fața completului, că ziarista mea a vrut să aducă un omagiu omului bisericii și nu să-l insulte, fiindcă și Iisus a intrat călare pe asin în Ierusalim. Mergea în crâșmă să adune sufletele rătăcite fiindcă cei drepți erau deja în biserică.
Ceva măgari, puțini, mai sunt prin satele oltenești, din vremea ceapeurilor. Țăranii puneau desagii cu porumb noaptea în câmp pe măgar și lăsau animalul să plece singur acasă. Miliția, când făcea de pază, putea intercepta măgarul care nu stătea la om străin, iar dacă-l prindeau, stăpânul nu recunoștea că e al lui. Era un furt nevinovat și deștept din averea colhozului. De unde să tai azi măgari și să-i trimiți, pe post de carne de vacă, în Anglia?
Domnilor, chemați-vă ambasadorii la treburile lor iar voi, dacă vreți subiecte, puteți scrie despre agreabilul nostru președinte. Merită. Consultați-l cu pixul și veți avea subiecte până la sfârșitul lumii.
