x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cine şi de ce plânge pe umărul lui Băsescu?

Cine şi de ce plânge pe umărul lui Băsescu?

de Petru Calapodescu    |    12 Aug 2012   •   11:26

Ne aflam in plin teatru al absurdului. Sau parca ne-am intors cu secole in urma, cand sultanul, nemultumit de domnul dambovitean, sau ametit de promsiunile unor boiernasi ca ei vor mari haraciul, trimitea de la Stambul un pasa care avea in buzunarul salvarilor snurul de matase cu care sa-l gatuie pe cel aflat la putere.

Deosebirea ar fi ca, acum, se ivesc cam multi "sultani", ba din Europa, ba de peste Ocean, care au pretentia, fiecare, sa-i dreseze pe romani si sa-i faca sa joace dupa cum le canta ei, manati de interese mult mai pragmatice si evident legate de fosta putere, data jos prin vointa electoratului. Au urechea larg deschisa la dezinformarile si intoxicarile Suspendatului si ale gastii sale, dar au dopuri cand e vorba sa auda care e realitatea nuda.

Presedintele Comisiei de la Venetia trimite mesaje alarmate privind presiunile asupra Curtii Constitutionale. Onorabilul domn decorat de Basescu nu stie ca Ponta si Antonescu au ajuns sa li se usuce gura, tot repetand ca hotararile Curtii vor fi respectate intocmai. Asta, in timp ce Basescu nu inceteaza sa transmita Curtii indicatii cum si ce sa faca, iar omul lui, Augustin Zegrean, presedintele CCR, isi permite sa masluiasca o hotarare a plenului, schimbandu-i total sensul.

De la Bruxelles, Jose Manuel Barroso da iarasi, neinformat sau mintit de Monica Macovei, cu batul in balta, amenintandu-l voalat pe Ponta ca e preocupat de "acuzatiile de presiune si de intimidare la adresa CCR", la ale carei cereri Guvernul trebuie sa raspunda fara intarziere. Desi de liste raspunde BEC, ba se afla intr-un alt fief al lui Basescu, la Parchetul General si, oricum, chiar CCR fixase un termen, 31 iulie, care, stai sa vezi, lui Basescu i s-a parut prea lung.

Bomboana pe aceasta coliva vine din SUA, sub chipul asistentului secretarului de stat Philip Gordon care, asa cum ii sta bine unui emisar de pe Potomac, anunta maraind ca "SUA sunt ingrijorate de recentale actiuni ale Guvernului, ce ameninta mecanisme democratice si slabesc institutiile independent", adaugand ca se va intalni cu reprezentanti ai societatii civile.

Evident, nu ai celor 7,4 milioane de romani care au votat plecarea lui Basescu. De la sine inteles, asemenea "mesaje" n-au nimic de a face cu principiile democratice, ba nici cu civilizatia raporturilor dintre state, sau cu relatiile din interiorul institutional al UE.

S-o spunem de-a dreptul, e vorba de alte interese decat cele de a apara democratia, pe care in nici un caz participarea la un referendum corect organizat, ci tocmai boicotarea lasa a acestuia o ameninta. Boicot care continua cu iz infractional, Basescu, reluat de Blaga, cerand categoric primarilor pedelisti sa nu respecte decizia Guvernului de a se curata listele electorale, asa incat, chiar daca CCR ar lua in calcul doar listele vechi, semanand cu niste anunturi mortuare, cel putin sa aiba la dispozitie si date la zi.

Raspunsul la toata aceasta tevatura - dincolo de disperarea cu care Basescu isi apara tronul, iar camarila sa pielea, fiind gata sa puna si tara pe tava in acest scop - rezida in doua chestiuni simple.

In interiorul UE, Barroso si PPE sunt ingrijorati sa nu piarda votul Romaniei, care le asigura si functiile. In privinta alertei dinspre Washington, lucrurile sunt si mai pragmatice. Guvernul Ponta nu are pe lista de prioritati vanzarea pe mai nimic a resurselor de aur si cupru, a amanat sine die chestiunea gazelor de sist, ba reevalueaza si privatizarea complexurilor energetice.

In timp ce Basescu a declarat, pana si acum, din usa garajului, ca instrainarea exploatarilor aurifere si cuprifere sunt pentru el o prioritate. Personal, ca si multa alta lume, nu cred ca minte.

×