Cine ştie ce-o fi?

După ce bunica din partea tatei işi dădea prima cu părerea despre un bolnav din familie, zicănd "Cine ştie ce-o fi!", dar nu oricum, ci intocmai unui medic obligat la un diagnostic major, era răndul babei Tudora să vină la căpătăiul suferindului şi să spună şi ea "Cine ştie ce-o fi!".

După ce bunica din partea tatei işi dădea prima cu părerea despre un bolnav din familie, zicănd "Cine ştie ce-o fi!", dar nu oricum, ci intocmai unui medic obligat la un diagnostic major, era răndul babei Tudora să vină la căpătăiul suferindului şi să spună şi ea "Cine ştie ce-o fi!". Baba era la fel de ignorantă ca bunica, insă nepriceperile ei făceau oarecare autoritate. Toţi o chemau pe baba Tudora, cănd moartea era prin prejmă, şi la toţi le spunea, după o lungă şi grea chibzuinţă, "Cine ştie ce-o fi!". Era ceva - voia să zică formula - , dar ce, asta ar fi fost peste puterea de inţelegere a omului. De aceea, in cartier, baba Tudora era chemată inaintea medicilor şi, de regulă, in locul acestora. "Cine ştie ce-o fi" insemna că nimeni nu are cum să ştie ce este. Baba Tudora era respectată pentru genul de ignoranţă pe care-l practica de cănd se mutase in cartier, deoarece şi-l mărturisea cu asistenţa unui conclav de babe la fel de ignorante ca şi ea, insă dispuse să-i lase ultimul cuvănt. Ţin minte sentinţa ambiguă, dar plină de ecou magic, a babei Tudora, deoarece nu a rostit-o niciodată altfel şi nici in cartier n-a răspăndit variante. In memoria mea, ea a funcţionat ca un etalon de competenţă. Pănă a fugi in lume, universul, pentru mine, nu era acela de la lecţiile de astronomie. Universul era de bună seamă mai mare decăt cartierul meu, dar legile cartierului erau in permanenţă verificate de viaţă. Iar in cazul babei Tudora, şi de moarte. Multă vreme am zis şi eu "Cine ştie ce-o fi?" ori de căte ori nu ştiam să răspund la intrebări, dar ţineam să-mi apăr ignoranţa cu demnitate, transferănd totodată consecinţele acestea pe umerii interlocutorului. Am imprumutat de la baba Tudora chiar şi felul ei de a vorbi, făcănd o pauză minată de mister şi marcănd apoi replica in trei chipuri: cu o ridicare din umăr, cu o mişcare dubitativă a capului şi cu privirea ridicată in final spre tavan, ceea ce voia să insemne: Eu atăta am putut, dar mă indoiesc că poate cineva mai mult. La moartea babei Tudora, diagnosticul "Cine ştie ce-o fi?" a suferit o primă modificare, fără insă a i se altera inţelesul. Baba a murit in patul ei şi a fost descoperită după o săptămănă. Toţi işi dădeau cu părerea despre ultimele ei clipe, dar nu in ceea ce privea cauza. Vecinii nu puteau fi decăt de acord că fusese una majoră: "Cine ştie ce-o fi fost?". Din cănd in cănd, mai ales in momentele de haos politic şi instituţional, mă consolez zicăndu-mi in gănd "Cine ştie ce-o fi?". Preşedintele se ascunde la Cotroceni şi n-are nici o părere despre letargia socială, premierul nu are nici o intervenţie convingătoare, parlamentarii o scaldă, jurnalele de actualităţi se fac că situaţia e alta, numai baba Tudora, de acolo de unde s-a dus - Cine ştie unde s-o fi dus! - , imi dă căte un bip celest salvator, in virtutea faptului că am fost căndva vecini şi părtaşi la mister, ca să-mi spună: Lasă, mamă, nu te pune la mintea lor, cine ştie ce-o fi?!