Cinism de larg consum

Cinstit e numai acela care n-a avut niciodata, dar chiar niciodata de ales intre banul muncit si cel luat cu toptanul pe sub mana.

Cinstit e numai acela care n-a avut niciodata, dar chiar niciodata de ales intre banul muncit si cel luat cu toptanul pe sub mana.

Nu stiu cine a spus asta. Poate c-am gandit-o eu, cand mi-a fost pusa prima oara la incercare cinstea. Daca totusi ma consider cinstit, e din doua motive. Primul ar fi ca banii dobanditi prin spatele legii au fost intotdeauna atat de putini incat, prin comparatie cu marii culpabili ai neamului si ai istoriei lumii, am dreptul sa ma vad heruvim. Al doilea motiv e si mai omenesc: nu mi s-a oferit nicicand destul sau cat sa merite sa dau cinstea pe rusine. Iar dupa cum merg lucrurile, nici n-o sa am ocazia sa pun, cum se zice, botul. Tentativa de coruptie e, in felul ei, o investitie. Nimeni nu-i nebun sa investeasca in cineva care precis n-o sa traiasca o suta de ani. Ceea ce spun aduce a cinism, doar fiindca oamenii vorbesc mult despre cinste ca de o mostenire de familie, ca de un dat biologic si national, refuzand pana si ideea unor probe. Desi un set de incercari si dovezi, la fel de stiintific ca analizele sangelui, ar stabili niste indici de rezistenta la coruptie, niste granite ale rezistentei interioare. Si, evident, un mercurial al tentatiei.

Unii au pus la punct tarifele momentului pentru cumpararea functionarilor. A acelora care dau aprobari la zeci de mii de euro bucata pentru constructii in regim semilegal, dar si al altor slujbasi mari. Exista chiar un gen de conventii nescrise la 2-300 euro pentru cumpararea examenelor.

Candva, ciocolata era ceea ce e si centimetrul, adica unitatea de masura specific mica. Intr-un cartier in care, in 1985, se institutionalizase ca unitate de masura a recunostintei saracului pateul de ficat bulgaresc, o doctorita de policlinica era sa fie strivita de un zid de conserve adunat in camara de-a lungul unui an. A fost eroarea ei, deoarece din graba si nepricepere a pus una peste alta nu numai conserve, ci si mai multe sapunuri unguresti. A amestecat, cum s-ar zice, coruptiile mici si acestea s-au simtit ofensate. Daca ar fi pus unul peste altul teancuri de euroi peste teancuri de dolari, cum se obisnuieste astazi, cand pateul de ficat si ciocolata au decazut din conditia de centimetru al "atentiei" in aceea de milimetru, nu s-ar fi intamplat nimic. Pateul bulgaresc nu se pupa cu sapunul unguresc, dar euroii cu dolarii si miliardele de lei, da.

Adevarul, cand oamenii s-au deprins sa cumpere cam tot ceea ce li se cuvine de drept, e socotit lipsa de intelegere si cinism. La interesul cetateanului cu o pensie infima, coruptia mica, aceea care se masoara cu milimetrul in graficul coruptiei de rang republican, e devastatoare. E o chestiune de proportie, nu de cantitate. Comparatia trebuie facuta la efectul social, nu la suma. Unii asa s-au nascut, cu un pret de solduri la caracter. Ciubucul e ca parasuta mica, inventata ca s-o deschida pe cea mare. Romania va fi tara europeana cand vom lasa Balcanilor niste obiceiuri care cer mai degraba educatie decat legi. Pentru marea coruptie exista in toata lumea civilizata legi. Pentru ciubuc, bacsis si atentie, scoala si familia pot rezolva ceea ce n-o sa poata rezolva niciodata un guvern.

Un dialog televizat cu cetateanul care a dat de cand se stie din putinul lui functionarilor publici, doctorilor, profesorilor si postasului care-i aduce pensia e mult mai interesant, pentru gandirea sociala a momentului, decat talk show-ul cu avocatii marii coruptii.