Cioroipanul si Tara Minunilor

… statul la coada este si el o regula, fie ea si "colaterala", a statului de drept.
In vremuri paradisiace, cand corectitudinea politica nu teroriza plaiurile mioritice prin vigilenta unor comisari straini si autohtoni, printre cilimiturile benigne ale zilei circula si "Ce ne facem noi, tiganii,/Daca vin americanii?/Ca ne scuipa din service/½i ne-mpusca cu alice". Desi multi din bunicii nostri, de diferite etnii dar cu toti cetateni romani, jucau table, asezati pe taburete in jurul Arcului de triumf, asteptandu-i pe americani, acestia n-au aparut. Au venit ceva mai tarziu, dupa ce cu scuipatul oamenilor "din service" si impuscarea lor pe bune se ocupasera tovarasii sovietici si "structurile" romanesti pe care le infiintasera.

Inteleg ca dl Adrian Cioroianu e de meserie istoric. Inteleg ca a devenit si senator. Ce nu pricep este de unde i se trag unui istoric senator (sau senator istoric, doar timpul va da verdictul!) goma si sictirul. Pe scurt, senatorul vrea sa calatoreasca in Statele Unite. Afla cu uimire, in ultimul moment, ca, desi posesor de pasaport diplomatic, are nevoie de viza americana. Se duce la Ambasada Statelor Unite unde ori ii pute totul, ori totul il amuza.

De necrezut, dl Cioroianu trebuie sa stea la coada ca tot romanul care l-a trimis in Parlament; trebuie sa se supuna regulii de "numai cinci persoane, va rugam"; trebuie sa accepte sa i se ia amprentele, fapt de neconceput, mai ales ca functionara americanca insarcinata cu delicata treaba este "o tanara de culoare, foarte cool in chinul ei de a pronunta nume verzi romanesti". Cum ar veni, o tigancusa, care stie sa faca fata situatiei imposibile de a nu pronunta, ca pe apa, numele celor numiti, tot intr-o cimilitura, "ai nostri ca brazii, cu mucii pe piept".

Intre timp, "nea Gabi", soferul senatorului, e trimis de sefu’ la banca sa achite pentru dl Cioroianu taxa de viza. Cei ce l-au trimis in Parlament pe istoric, inclusiv "nea Gabi", se duc de unii singuri sa-si plateasca taxele, cand au din ce. Inacceptabil, la ghiseul nr. 1, importantisimul senator roman trebuie sa stea de vorba cu "o tanara americanca plapand iesita, acum vreo 30 de ani, din parinti japonezi".

Cum ar fi daca tanara cu pricina si-ar serializa memoriile tot in Dilema si, desi profund vinovata ca nu stie ca domnul senator este membru "pi-en-el" si nu "pi-di" (pi dracu, ca si cum ar fi vreo diferenta istorica), ar raconta ca veni dupa viza unul ce se da roman dar, de fapt, e "un tanar plapand iesit, acum vreo (cati ani, dom’ senator?) din parinti tigani""Si asta, doar asa, pe baza faptului ca functionara respectiva a auzit ca Cioroianu este un nume tiganesc, asa cum si alte cuvinte si expresii ca baragladina, cioroipan, cioropina, manca-ti-as ciocu, misto si sanchi au cam aceeasi origine".

O sa ma intrebati, care este, totusi, morala acestei fabule cu un senator roman plin de ifose? "Oo-key, oo-key", cred ca domnul senator este dintre cei care, vorba lui Arghezi, una spun si alta fumeaza. In discursuri politice, e mare admirator al statului de drept, dar cand da cu nasul de unele reguli - statul la coada, de pilda, este si el o regula, fie ea si "colaterala", a statului de drept - istoricului nostru senator ii cam pute statul de drept.

Daca tot s-a hotarat ca vrea sa calatoreasca in "tara tuturor posibilitatilor", domnul senator ar trebui sa invete ca America e si un fel de tara minunilor, in care trendul este respectarea de catre toti a regulilor, fara crampe de orgoliu si ifose de primadona. Exceptiile exista, si nu sunt putine, dar Romania are nevoie sa scape de pagubosul ei "exceptionalism", nu sa importe ifosele altora. Pana Romania va reusi sa trimita o Leona Helmsley (care credea ca doar prostimea trebuie sa plateasca taxe) autohtona dupa gratii, as recomanda domnului senator practicarea istoricei terapii de soc "Ciocu’ (mai) mic, cocos!".

Comunicat: Poporul american ii este profund indatorat senatorului Cioroianu pentru calatoria efectuata in Statele Unite si apreciaza in mod pozitiv faptul ca, la solicitarea vizei, domnul senator nu si-a trimis amprentele prin "nea Gabi", ci a venit de unul singur, cu ele in buricele propriilor degete.