Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Admiterea la Bele Arte perpetuează legendele de demult ale unor ciudaţi. Au reuşit, dar n-au devenit artişti. De la ei n-a rămas decât amintirea unor năzbâtii academice mari. E posibil ca tocmai aceste legende să le fi afectat formaţia. Se ştie că, pentru examenul de la institutele de artă, candidaţii se pregătesc, unii chiar cu profesorii de aici, ani de-a rândul. Nu poţi să vii doar cu ce ai învăţat în liceul de cultură generală şi să speri la un loc în anul întâi. Totuşi, un băiat din Valea Jiului s-a înscris şi, cu toate că învăţase să deseneze de unul singur, fără nici o îndrumare sistematică şi cu autoritate profesională, a intrat. Când nişte subiectivi măsoară talentul altor subiectivi se întâmplă tot felul de lucruri, între care şi faptul că subiectivii cu catedră se regăsesc în timiditatea şi lipsa de şansă a unor tineri şi îi ajută forţând soarta. Forţând deciziile comisiei. Corect nu-i, dar cine poate să spună ce rol are corectitudinea în artă?
Băiatul din Valea Jiului şi-a dat seama după jumătate de an că, în facultate, pregătirea aceea specială pentru admitere contează ulterior chiar mai mult decât la examenul propriu-zis şi că el o să fie mereu un caz. S-a retras, spre mirarea tuturor, s-a pregătit până toamna următoare cu profesionişti, a învăţat tot ce trebuia să ştie un om care se încumetă să dea la Arte Plastice şi s-a înscris pentru o nouă admitere, de astă dată în cunoştinţă de cauză. Şi a reuşit. Dar nu imediat, ci după ce a căzut şapte ani la rând, când, cunoscându-i-se legenda, a fost primit din milă.
Din excentricităţi se mănâncă o pâine în artă, dar din mediocritate e mai greu. O altă întâmplare, tot cu un bizar, priveşte rolul genei, marcajul biologic. Unii se nasc miniaturişti, la fel cum alţii se nasc monumentalişti. Existând o catedră de artă monumentală, nu există şi una a miniaturiştilor. Inegalitatea în arte duce la situaţii cu care nu-şi bate nimeni capul. Şi e normal să fie aşa, fiindcă egalitatea e moartea artei. Tot la admitere, un candidat cu vocaţie de miniaturist n-a umplut toată planşa cu opera lui, aşa cum procedau colegii, la proba de desen după capul lui Moise din ipsos, ci l-a făcut pe Moise mic de tot, în colţul din dreapta jos al hârtiei. Mic, dar la marele fix, cum se spune în jargonul meseriei. Comisia s-a ciondănit pe desenul descentrat şi minuscul şi până la urmă a zis da.
Numai că miniaturistul, văzând ce desene mari şi încărcate de cărbune făceau cei din jur, n-a mai aşteptat rezultatul admiterii şi aplecat acasă, convins că fusese respins. A fost nevoie să fie adus cu primarul, din târgul unde locuia, fiindcă nu credea că scrisorile, prin care Institutul îl soma să vină la cursuri, erau adevărate. Nici el însă nu s-a făcut cunoscut ca artist. Dacă ar mai fi avut încă un coleg miniaturist era altceva. Una e să fii original şi alta să ştii că te-ai născut mult deosebit de ceilalţi.
Citește pe Antena3.ro
