Clasa muncitoare. Ce-o mai fi si asta?

Omul care munceste mai mult cu bratele decat cu mintea prefera sa spuna cum se cheama munca pe care tocmai o presteaza decat sa-si zica "clasa muncitoare".

In Romania de azi nu mai exista clasa muncitoare. Taranimea muncitoare, si ea, asteapta de la stat patalamaua de fermieri. Cat despre "omul de rand", sintagma nu mai e folosita de nimeni. Sau e folosita cu mari precautii, ca si cum ar desemna o categorie sociala care trage tara in jos.

Peste noapte, omul care avea cea mai sigur definita pozitie in sistemul economic - muncitorul din fabrici si uzine - nu mai are nici una. Dintre toate convingerile pe care le cultiva i-a mai ramas doar una: credinta sacra ca tot ce nu e "trasul la saiba" nu e nici munca adevarata. Decenii de-a randul, clasa muncitoare a fost indemnata sa priveasca la "intelectualitatea progresista" ca spre o catime, vindecata cumva sau in curs de a fi iertata de pacate, dintr-o treime vicioasa si plina de vinovatii stravechi numita "intelectualitate". Lucrul cu mintea clasa muncitoare l-a privit ca pe un soi de infirmitate, in felul ei productiva. Dar nu si demna de cinstire. Convertita, de voie si de nevoie, in "lucratori in servicii urbane", paupera noastra fosta clasa proletara nutreste, fata de toti cei care fac destui bani ca sa-l plateasca pe lucratorul zidar, electrician, gradinar, mecanic sau depanator de orice, dispretul mocnit cuvenit uzurpatorilor de drepturi. Cei a caror munca se vede si e bazata pe mult efort fizic au fata de cei care fac bani din munci ce nu se vad si care nu cer truda fizica numai sentimente negative, marcate de ciuda, de pornirea de a-i pedepsi, de a-i fura si a nu-i servi bine. "Trasul la saiba" contra lui "scarta, scarta pe hartie", intr-o editie foarte tensionata, lipsita de arbitrajul favorizant pentru clasa muncitoare al statului.

Statul insusi s-a dat de partea putinilor care nu asuda cand muncesc. Pana si administratorul de bloc, manat de saracie intr-o slujba care ii capaciteaza mintea, nu muschii si naduseala, are ceva de zis, ca inginer pensionar si ca "patura intelectuala", tolerata inainte de ’89 de adevarata clasa muncitoare, impotriva vecinilor de scara care-si permit sa aiba termopan. Ca om care n-a tras la saiba, dar care a stat totusi in aceeasi hala cu "forta conducatoare in societate - muncitorimea", inginerul majoritar, de supraveghere a productiei, nu de conceptie, e solidar acum in gandire si in comportament cu traditionalul sau subordonat de la strung. Pentru el - inginerul deprofesionalizat intr-o hartuiala de vechil - , fostii proiectanti care fac astazi munci la computerele unor companii private sunt niste esuati. A fi platit foarte bine pentru ce gandesti, mult mai bine decat pentru punerea in lucrare a ceea ce au conceput altii - iata o realitate pe care clasa muncitoare sau mai degraba ceea ce a mai ramas din ea o priveste cu dusmanie. Doar n-o sa respecte dintr-o data o intelectualitate pe care, vreme de jumatate de veac, a tratat-o cu superioritate!