Cod roşu la Rapid

Nae Manea şi Grigore Sichitiu au fost vecini de scaun în cadrul unei conferinţe de presă organizată miercurea trecută în Giuleşti. Văzându-i, am rămas oarecum surprins.

Cu ceva timp în urmă nu i-aş fi imaginat pe Nae şi Grigore parteneri de discurs. Nu pot da o explicaţie concretă impresiei de incompatibilitate pe care mi-a creat-o alăturarea celor doi. Poate fi vorba despre o percepţie subiectivă, în nici un caz acuzatoare la adresa vreunuia dintre ei, o percepţie pe care nici măcar nu am conştientizat-o până acum. Abia văzându-i împreună mi s-a părut că fac parte din filme diferite, iar acest lucru m-a determinat la un plus de atenţie faţă de eveniment. Astfel am ajuns la concluzia că doar disperarea i-a făcut colegi de tribună pe Nae Manea şi Grigore Sichitiu. Ei nu au făcut decât să declare, ca buni cunoscători ai frământărilor prin care trece clubul, cod roşu la Rapid. Situaţia a devenit dramatică. Avertismentele de până acum, oricât de dure ar fi fost ele şi indiferent din ce direcţie ar fi venit, erau percepute cu oarece lejeritate creată de iluzia că nu-i dracul atât de negru, că se exagerează doar din dorinţa de a sensibiliza serviciile de urgenţă. De-acum cred că nimeni nu se mai îndoieşte de faptul că Rapidul trece printr-o criză profundă, o criză care reclamă acţiune imediată şi eficientă. Secundele cadenţează ameninţător, limitele devin fragile şi orice pas întârziat poate fi fatal.

Cred că la ora actuală nimic nu mai este de vânzare şi nici de cumpărat la Rapid.
Termenul de garanţie al negocierilor dintre Taher şi Copos este deja expirat. Nici clienţii publicităţii gratuite nu prea mai au ce căuta prin bătătura clubului. Nu-i văd eu pe valvişi sau pe vreunul dintre fraţii-ring capabili să ofere antinevralgice rapidiştilor. Chiar dacă aceşti colindători ar putea fi bănuiţi cu dare de mână, doar banul nu poate trata situaţia de criză de la Rapid. În jurul echipei trebuie să facă de-acum front comun toţi cei care au fost capabili să sufere pentru Rapid, toţi cei care fac parte cu trup şi suflet din tradiţia clubului. Cred că şobolanii au părăsit deja corabia. Împreună cu ei trebuie să dispară şi orice rămăşiţă a conflictelor interne. Pentru că singura victimă în războaiele dintre Copos şi suporteri n-ar fi la ora actuală decât echipa.

O pace înţeleaptă, fie ea chiar şi convenţională în termeni şi timp, condiţionează obligatoriu operaţiunea de salvare. Cândva, într-o perioadă romantică a fotbalului, Rapidului i se mai spunea şi ABBA, nume care sugera naveta echipei între Diviziile A şi B. În prezent, Rapidul s-a dovedit o echipă capabilă de performanţă, capabilă să arbitreze campionatul primei divizii şi aşa trebuie să rămână.

Ar fi un câştig atât pentru rapidişti cât şi pentru orice iubitor al fotbalului care nu este persecutat de patimă oarbă. De aceea pledez şi eu, cu sinceritate, pentru salvarea Rapidului.