Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vidocq este fondatorul a ceea ce mai târziu avea să se numească „Sûreté Nationale”, care s-ar traduce fie prin Siguranța, fie prin Securitatea Națională - poliția criminală a Parisului. Folosindu-și experiența din lumea interlopă, creează metode de investigare inovatoare, conduce detectivi care fuseseră foști criminali și demonstrează că adevărata eficiență în aplicarea legii vine din înțelegerea profundă a infracțiunii. Prin aceste mijloace, Vidocq redefinește rolul anchetatorului ca pe unul activ, inventiv și adesea surprinzător.
Dacă Vidocq inventează poliția modernă prin ingeniozitate și cunoașterea lumii interlope, Alimănescu transformă aplicarea legii într-o disciplină de forță și eficiență brutală. În ochii bucureștenilor, comisarul devine „Vidocq al românilor”, iar Brigada „Fulger”, echipată precum „Incoruptibilii” conduși de Eliot Ness în America, simbolizează ordinea implacabilă.
Fără teamă de controverse, Alimănescu impune respect atât infractorilor, cât și subordonaților săi. Fiecare operațiune a brigăzii se planifică cu minuțiozitate. Rezultatele devin vizibile: rata infracționalității scade, iar frica de pedepse rapide și ineludabile se instalează în lumea interlopă.
Ca și Vidocq, Alimănescu nu este doar un executant al legii. Este strateg al anchetei, constructor de echipe și observator atent al comportamentului infractorilor, capabil să le anticipeze mișcările. Brigada „Fulger” nu este doar un grup de polițiști, ci extensia inteligenței și curajului său, iar reputația comisarului se cimentează prin combinația rară dintre autoritate personală, ingeniozitate tactică și o doză de cruzime calculată. Astfel, Alimănescu se ridică, asemenea lui Ness, la statutul de simbol al poliției eficiente și necruțătoare, adaptată unei lumi în care legea trebuie impusă fără compromisuri.
În acest joc al autorității și terorii, el nu este singur. Alături de el, într-un dans subtil între forță și eleganță, se află Gheorghe Cambrea, comisarul cu costum impecabil, pălărie, calm regal și un Buick negru care pare la fel de autoritar ca el. Cambrea nu este doar un polițist: este tactician, maestru al coordonării, om de conversație și reflecție.
Împreună cu Alimănescu, devine sursă de inspirație pentru comisarii din mitologia cinematografică românească: Miclovan și Roman, dar, mai ales, Moldovan, creații ale lui Sergiu Nicolaescu, care întruchipează autoritatea morală și pragmatismul polițistului ideal.
Ei apar în filme precum „Cu mâinile curate” (1972), „Ultimul cartuș” (1973), „Un comisar acuză” (1974), „Revanșa” (1978), „Duelul” (1981) și „Supraviețuitorul” (2008).
Realitatea dură a lui Alimănescu și Cambrea inspiră aceste figuri cinematografice. Miclovan și Roman, apoi doar Moldovan, reflectă autoritatea și inteligența celor doi comisari reali. Astfel, imaginea polițistului român din film, care combină forța cu inteligența și cu un cod moral clar, își are rădăcinile în epoca postbelică.
Cel mai cunoscut caz al lui Alimănescu rămâne jaful mașinii Băncii Naționale de la Brașov. Voinescu și Cairo, apropiați ai ministrului de Interne Teoharie Georgescu dau o lovitură spectaculoasă, care zguduie lumea oficială și pe cea interlopă, deopotrivă.
Alimănescu și Cambrea intervin cu metodele lor - provocare, anticipare și acțiune directă - și restabilesc ordinea. Este un episod care ar putea fi ecranizat, dar rămâne parte din istoria reală a poliției românești. Marginalizarea celor doi comisari în deceniile următoare se leagă și de acest caz: eficiența lor și reputația de a fi incomozi pentru structurile de putere le atrage ostilitatea autorităților.
Ani mai târziu, Securitatea preia lecția lui Vidocq: cunoașterea și monitorizarea lumii infracționale, folosită acum ca instrument de control absolut. Pe 28 iulie 1959, un grup de șase persoane mascate și înarmate jefuiește pe Calea Giulești din București o mașină a Băncii de Stat a RPR, luând 1.686.000 de lei, o sumă enormă pentru acele vremuri.
Ancheta, fără precedent ca amploare, duce la arestarea a șase suspecți - frații Alexandru și Paul Ioanid, soții Monica și Igor Sevianu, Sașa Mușat și Haralambie Obodeanu - foști ilegaliști cu legături importante în cercurile puterii. Ancheta e condusă de colonelul Gheorghe Enoiu. Alexandru Ioanid, locotent-colonel de Miliție, fusese căsătorit cu sora Marthei Cziko, soția ministrului de Interne Alexandru Drăghici. Ceilalți suspecți sunt profesori universitari, jurnaliști sau ingineri de aeronave.
Lovitura nu e doar un simplu jaf - devine obiect de propagandă, de mister și de mit. După arestare, Securitatea îi obligă pe autori să joace propriile roluri într-un film documentar cunoscut sub numele „Reconstituirea”, regizat de Virgil Calotescu. Ulterior, cazul inspiră documentare și cercetări intense, iar simbolismul jafului - și modul în care regimul îl tratează - rămâne un reper al istoriei comuniste.
Jaful de la Banca de Stat din 1959 stă și la baza filmului „Mai aproape de lună” („Closer to the Moon”), regizat de Nae Caranfil. Pelicula reconstituie povestea, plasând acțiunea într-un decor atent refăcut al Bucureștiului anilor ’50.
Nae Caranfil vrea să redea paradoxul propagandei: făptașii jafului sunt obligați să reconstituie jaful lor, să joace în fața camerelor, devenind „actori” în propriul lor film de propagandă.
Alimănescu este folosit se pare și ca asasin în operațiuni secrete ale Securității, executând deținuți politici sau răufăcători retrași din activitate. E arestat și închis la Făgăraș, eliberat și apoi trimis la Canal, azvârlit din trenul care îl transferă între penitenciare, probabil în 1958. Cambrea este, de asemenea, întemnițat la Făgăraș în 1950 și eliberat abia la marea amnistie din 1965, fapt sugerat de „Supraviețuitorul” - ultimul film din seria cu comisari.
Dacă Franța lui Vidocq are „cambrele” ei - laboratoare secrete, rețele investigative - România postbelică are Brigada 4, camere de anchetă, structuri strategice conduse de comisari ca Alimănescu și Cambrea, care nu se tem să intre în inima haosului și să-l modeleze după viziunea lor.
Filmele lui Nicolaescu nu sunt simple relicve nostalgice. Alimănescu provoacă, Cambrea coordonează, Moldovan planifică, Miclovan acționează. Împreună, aceste patru figuri - reale și fictive - devin simboluri ale unei Românii care trebuie să se apere de propria sa latură întunecată.
„Mai aproape de lună” ne amintește că realitatea poate fi la fel de teatrală ca un film: jaful de la Banca de Stat a RPR simbolizează puterea, propaganda și rezistența; locul în care regizorul îl reconstituie - în inima Bucureștiului reconstruit - devine el însuși un decor de mitologie.
Astăzi, când clanurile interlope și corupția par din nou la ordinea zilei, ba chiar sunt ridicate la rang de virtute prin manele, lecțiile acestor mituri - Vidocq, Alimănescu, Cambrea, Miclovan, Moldovan - rămân actuale: ordinea nu vine de la sine. Ea cere strategie, inteligență și curaj.
Citește pe Antena3.ro
