Comparaţiile protejează mediocritatea

PUNCTUL PE EI
Aventura noastră la Euro 2008 s-a încheiat pe locul trei într-o grupă de patru. Lanterna e a francezilor, vicecampioni mondiali. Aparent, comparaţia cu trupeţii lui Raymond Domenech ne avantajează. Dacă mai adăugăm în coadă şi justificarea faptului că echipele care merg mai departe – Olanda şi Italia – reprezintă vîrfuri incontestabile ale fotbalului european, am putea da stingerea în linişte.

PUNCTUL PE EI
Aventura noastră la Euro 2008 s-a încheiat pe locul trei într-o grupă de patru. Lanterna e a francezilor, vicecampioni mondiali. Aparent, comparaţia cu trupeţii lui Raymond Domenech ne avantajează. Dacă mai adăugăm în coadă şi justificarea faptului că echipele care merg mai departe – Olanda şi Italia – reprezintă vîrfuri incontestabile ale fotbalului european, am putea da stingerea în linişte. Băgăm în faţă aprecierea unei comportări onorabile într-o companie onorantă şi croşetăm în continuare alibiuri pe această temă. Comparaţiile bazate pe adevăruri relative sînt însă, de cele mai multe ori, mincinoase. Protejează mediocritatea. Cîndva am auzit pe cineva spunînd: "Cînd mă compar, mă admir. Cînd mă analizez, mă detest". Nu ştiu dacă era original sau dacă cita din clasici. Dar am convingerea că orice comparaţii, şi mai ales cele care te aduc în avantaj, au ceva din natura subterfugiului. Se întîmplă şi de această dată.

Naţionala României a depăşit aşteptările noastre realizînd, într-o companie selectă, puncte pe care mulţi nici nu le visau la debutul competiţiei. Remizele cu Franţa şi Italia ne-au surprins atît de plăcut încît am acceptat să trecem cu vederea, la vremea respectivă, neajunsurile evidente în exprimarea echipei. Am ales varianta de a proteja deliberat doza de optimism dinaintea meciului cu Olanda, sperînd că retuşurile se vor realiza din mers, în intimitatea lotului. Dar Piţurcă a reuşit să facă o echipă (ceea ce nu e puţin lucru), nereuşind să facă şi minuni. Pentru că poţi fi redutabil în strategiile tale, poţi disciplina tactic o formaţie, poţi ajuta sportivul să-şi rafineze prestaţiile, dar nu este deloc uşor să antrenezi şi caractere.

Adrian Mutu declara după meciul cu Olanda că îşi reproşează ratarea calificării, considerînd-o consecinţă a ratării penalty-ului din meciul cu Italia. În ceea ce mă priveşte, nu accept o asemenea scuză. Pentru că ea ar trece în neobservare un adevăr cu mult mai trist decît simpla ratare a unei lovituri de la 11 metri. Cel care îşi asumă pe proprie răspundere postura de lider al unei generaţii, cel care se doreşte cîştigător al unei comparaţii chiar şi cu Hagi a dezamăgit pe parcursul întregii sale evoluţii. Nu contest valoarea fotbalistului. Ba chiar am sperat că Mutu va deveni, după acest turneu final, marca unui eventual succes al României. A clacat însă. Iar motivul acestei clacări trebuie lămurit chiar de Mutu, într-o analiză de sine. Nu este Mutu singurul vinovat. Dar mă refer doar la el pentru că nu vreau să-l contrazic atunci cînd se consideră numărul 1. Euro rămîne în urmă. Obiectivul de perspectivă îl reprezintă preliminariile CM din Africa de Sud. Piţurcă trebuie să reinventeze soluţii şi echipa calificării la un nou turneu final.