De crezut ar fi ca Puterea s-ar fi conformat Deciziei luate de Curtea Constitutionala. Impactul negativ in opinia publica ar fi fost urias. Ar fi riscat Alianta D.A. o asemenea lovitura?
La Senat a fost votat noul Regulament. Cu participarea vesela a PSD (sic!). In chestiunea Regulamentelor, kmerii portocalii din politica si din presa deplang Alianta pentru ceea ce ei numesc compromisul cu PSD.Ei lasa sa se inteleaga ca lucrurile s-ar fi putut petrece si altfel.
Ca Alianta sa nu fi acceptat termenul de 25 de zile.
In acest caz Regulamentele ar fi intrat in vigoare imediat dupa adoptare.
Sa vedem ce-ar fi fost daca Puterea n-ar fi acceptat termenul cerut pentru a astepta Decizia Curtii.
Constitutia, brosura noastra fundamentala, confera Curtii Constitutionale, prin articolul 146, paragraful c, si urmatoarea atributie:
"Se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori".
Odata adoptate Regulamentele, potrivit ambitiilor facute publice de Alianta D.A., cei doi presedinti erau revocati si, in locul lor, erau alesi, potrivit noului concept parlamentar - de majoritate politica - , Radu Berceanu la Senat si Bogdan Olteanu la Camera Deputatilor. Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase nu se legau de scaune cu odgoane de la vaporul lui Traian Basescu. Radu Berceanu si Bogdan Olteanu se instalau in graba (deh, au asteptat atata!) in fotoliile de presedinti. Treceau de indata la lucru. Potrivit Constitutiei, grupul parlamentar PSD si din Senat, si din Camera Deputatilor, solicitau Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor din articolele de Regulament privind revocarea celor doi presedinti.
Curtea Constitutionala era obligata sa se pronunte. Si se pronunta, sa zicem, ca articolele privind revocarea sunt neconstitutionale.
Ce s-ar fi intamplat intr-un asemenea caz?
Ne spune paragraful 1 din articolul 147 din Constitutie:
"Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept". Legea nr. 47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu modificarile operate prin Legea nr. 232/2004, spune prin articolul 28, paragraful 3:
"La expirarea termenului de 45 de zile, dispozitiile neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice". Ce se intampla cu cei doi presedinti alesi intempestiv?
Imediat dupa decizia Curtii erau suspendati de drept. Daca majoritatea refuza sa scoata din noile Regulamente prevederile in virtutea carora Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu au fost schimbati, dupa 45 de zile, Bogdan Olteanu si Radu Berceanu erau doi presedinti ilegali.
Refuzau cei doi sa se aplice Constitutia si legile in vigoare?
Ne-am fi confruntat in acest caz cu o situatie unica in Europa civilizata, intalnita doar in Trinidad-Tobago sau in Caraibe: doi lideri politici refuzau sa aplice legea, sprijiniti de partidele lor, partide aflate la putere.
De crezut ar fi ca Puterea s-ar fi conformat Deciziei luate de Curtea Constitutionala.
Impactul negativ in opinia publica ar fi fost urias.
Ar fi riscat Alianta D.A. o asemenea lovitura?
Am serioase indoieli.
Astfel ca a vorbi de o concesie facuta de Alianta D.A. e o prostie.
De fapt, Alianta a facut o concesie Constitutiei.
Ceea ce, trebuie s-o recunoastem, suna ca dracu!
Citește pe Antena3.ro