Comunism tarziu in capitalism timpuriu

Romania are de operat in agricultura, in vederea acomodarii la standardele minime ale Uniunii Europene, cea mai dramatica restructurare, probabil fara egal in istorie prin anvergura si rapiditate. De la o populatie ocupata in agricultura de circa 40% din total, Romania trebuie sa ajunga, in doar cativa ani, la o ocupare in agricultura a populatiei active de numai 10%, maximum 15%.

De la o suprafata medie a exploatatiei agricole de putin peste 2 ha trebuie sa atinga una de 20-30 ha. Din istorie stiu ca aceste procese - componente indispensabile pe linia dezvoltarii - au durat decenii. Si tot din istorie cunoastem ca nu a existat o alta cale de a se obtine asemenea transformari decat cea a ruinarii micilor producatori agricoli si micilor exploatatii agricole.

Pe aceasta cale a crescut eficienta agriculturii, pe baza sporirii suprafetei medii a exploatatiilor agricole si a ridicarii productivitatii muncii. Pretul l-au constituit disponibilizarile masive din sectorul agricol. Industria a sustinut procesele respective, cel putin indirect, fiind sectorul care a preluat eliberarile de forta de munca din agricultura. Ce sectoare vor prelua acum cele vreo 3 milioane de disponibilizati din agricultura - caci de cam atatia este vorba! - constituie intrebarea tulburatoare pentru Romania intrata in Uniunea Europeana, mai ales ca industria romaneasca se afla ea insasi in proces de restructurare, in care continua se elibereze forta de munca si nu sa absoarba forta de munca!

Instrumentul principal avut in vedere pentru a grabi atat disponibilizarile de forta de munca din agricultura, cat si concentrarea suprafetelor agricole il reprezinta, in diferite variante, platile sub forma de pensii ori rente viagere pentru renuntarile la pamant prin vanzare sau la folosinta acestuia prin concesiune. Se mizeaza pe faptul ca indeosebi posesorii de parcele mici de teren agricol vor fi gata, contra unuia dintre genurile mentionate de stipendii care le-ar asigura un minimum de trai, sa abandoneze terenurile agricole de pe urma carora incearca acum sa supravietuiasca. Nu se stie din ce resurse va fi finantata o asemenea colosala operatiune, cu toate ca in parte va exista o contributie a Uniunii Europene. Nu se stie cati tarani isi vor abandona pamantul, care este sensul vietii lor. Multi, fara indoiala, se vor incapatana sa reziste si, pentru ca nu se vor putea baza pe piata, vor incerca sa se bazeze in continuare pe autoconsum. Care, in mod obiectiv, nu va putea intra sub incidenta controalelor peste controale din partea diferitelor institutii care se vor ocupa de supravegherea respectarii normelor europene.

Si ii vor ajuta sa reziste foarte, foarte multi oraseni, care vor merge la sate, din poarta in poarta, ca pe vremea lui Ceausescu, pentru a gasi produse pe care le considera mai naturale si mai gustoase si care oricum vor fi mult mai ieftine. Caci produsele agroalimentare care vor ajunge in pietele chivernisite de la oras vor fi atat de impovarate de costurile pentru respectarea noianului de norme europene incat vor fi deosebit de scumpe, parctic prohibitive pentru foarte multi saraci.

Comertul din poarta in poarta va fi preferatul foarte multor sateni si oraseni. Nu va avea TVA, se va face fara case de marcat, fara inspectii peste inspectii si mai ales fara ca autoritatile sa-si bage picioarele pe intregul drum de la ogoare la tarabe. Ceausescu, a carui politica dusese la penuria ce impusese comertul din poarta in poarta, va putea zambi din mormant. Comertul din poarta in poarta reinvie in plin capitalism si, ca o ironie a sortii, tocmai in legatura cu intrarea Romaniei in "lumea buna". Comertul din poarta in poarta reinvie pentru nu se stie cat timp! Oricum va fi vorba de cativa ani!