Concurenta: o vedem, dar… nu e

Potrivit statisticilor, avem o economie dinamica. PIB-ul creste, inflatia scade, consumul se misca rapid. Potrivit realitatii, oglindita in preturile de pe piata si in buzunarele noastre, ni se infatiseaza o cu totul alta stare a economiei. Societatea romaneasca consuma mai mult decat produce.

Pentru diferenta, achitam nota. Caci dramaticele deficite reflectate in balata comerciala sau in pierderile regiilor si intreprinderilor cu capital de stat, greu de cuantificat, nu pot totusi sa ramana neplatite. In acelasi timp suportam si costurile blocajului financiar, a carui rata anuala este inca mare.

Cauzele sunt numeroase si complexe. Ma voi opri acum doar asupra uneia: blocarea concurentei.

Cartile de economie scot in prim-plan trei factori de productie: capitalul, pamantul si munca. Ei bine, mai este inca unul, care le uneste pe celelalte trei: INTREPRINZATORUL.

Fara intreprinzatori multi, atrasi sa investeasca, schimbarea pe care o dorim nu va veni. Sigur, noi ne-am obisnuit sa vedem statul in rol de intreprinzator. Inainte de 1990, statul aduna, in "cazanul comun", toti banii pe care ii producea societatea. Si sa-i reinvesteasca potrivit conceptiei partidului-stat. Dupa 1990, iluzia statului-intreprinzator a supravietuit prin crearea unor puternice monopoluri. Astazi, economia romaneasca este inca dominata de mari monopoluri, care o sufoca. De aici trebuie sa inceapa schimbarea: de la anihilarea puterii acestor monopoluri, pentru ca primul rol in economie sa revina CONCURENTEI. Statul isi schimba rolul, prima lui misiune fiind aceea de a-i sprijini pe intreprinzatori, cu deosebire pe cei care folosesc capital privat.

Economia nu poate fi salvata cu bani publici, sustrasi de la sanatate, invatamant, cultura si administrarea societatii. Acesti bani, adunati prin impozite de la populatie si de la micile intreprinderi cu adevarat rentabile au constituit firul de ata de care guvernele de dupa 1990 au legat centralismul, lungind bolile economiei. Micii investitori s-au ales doar cu incurajari verbale, in locul unui climat investitional atractiv.

Striviti de marile monopoluri de stat, cei mai multi dintre micii investitori au abandonat descurajati lumea afacerilor. Strivita si ea, sub greutatea monopolurilor, concurenta a ramas o floare rara in economia romaneasca.

Legea concurentei, pe care o vedem, dar... nu e, nu face inca jocurile pe piata noastra. Pentru ca la noi nu s-a risipit inca teama de concurenta. Ni s-a spus continuu ca noi ambalam prea putin motoarele competitei economice. Tocmai pentru a reduce simtitor costurile sociale ale tranzitiei. Argumentul suprem fiind acela ca populatia va suporta mai usor reformele. Dimpotriva, tranzitia "graduala" n-a facut altceva decat sa lungeasca boala.

Reforma a inaintat totusi. Economia a dobandit forme noi, structuri noi. Viata economica romaneasca se bazeaza acum pe legi si pe institutii specifice economiei de piata. Au aparut si piete noi, unele s-au liberalizat si s-au integrat. Din nefericire insa, fata urata a economiei e predominanta. Climatul economic se imbunatateste cu incetinitorul, asa ca eficienta e o pasare rara. O gasim doar in intreprinderile de elita unde se lucreaza cu ochii pe productivitate, pe costuri si pe vanzari. Cu deosebire in intreprinderile private.

Avem o singura sansa: economia de piata. Sensul major al economiei de piata fiind competitia. Lupta acerba pentru resurse, pentru atragerea celor mai buni specialisti, pentru masini si tehnologii de cea mai inalta clasa, pentru un management performant fiind calea sigura catre succes. In aceasta lupta, medaliile reprezinta profit pentru cei care investesc. De aici ar decurge doua consecinte esentiale: o oferta indestulatoare pentru consumatori si bunastare pentru intreaga societate.