x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Condamnarea comunismului

Condamnarea comunismului

de Marius Tucă    |    19 Dec 2006   •   00:00

Ieri, 18 decembrie 2006, ora 17:00, niste baieti au condamnat comunismul. El, comunismul, abia astepta sa fie condamnat. A fost ca o eliberare. Nu mai suporta ideea, poate doar pana la sfarsitul anului, ca a trecut atat timp fara sa fie condamnat.

Ieri, 18 decembrie 2006, ora 17:00, niste baieti au condamnat comunismul. El, comunismul, abia astepta sa fie condamnat. A fost ca o eliberare. Nu mai suporta ideea, poate doar pana la sfarsitul anului, ca a trecut atat timp fara sa fie condamnat. In primii ani de dupa ’89 se trezea ud leoarca avand spaima ca a venit ziua cea mare. Era si rau, dar era si bine. Pentru ca, o data ce venea condamnarea, venea si izbavirea. Lungile nopti de nesomn s-au transformat incet-incet in cosmaruri fara sfarsit. Isi facuse de atatea ori inventarul, fusese macinat ani de-a randul de mustrarile de constiinta, incat ajunsese sa-si doreasca mai mult decat orice pe lume condamnarea. Si, iata, dupa aproape saptesprezece ani de cand fusese alungat din istorie, era chemat la judecata de apoi din Dealul Mitropoliei. Zorii izbavirii sale venira de unde se astepta mai putin: de la Traian. Basescu Traian. Aproape dintr-o intamplare. Simpla. Si oarecum hazlie. Ca toate intamplarile care il au drept erou pe Traian Basescu. Tocmai el, cel care n-a fost in stare sa-l condamne pentru ca mai degraba ar fi trebuit sa-i multumeasca, tocmai el sa fie alesul? Raspunsul este da! Numai ca pentru o treaba de genul asta, de la inalta sa functie in stat, presedintele a angajat niste baieti ca sa faca acest lucru. Asa s-a intamplat si cu dosarele Securitatii, si solutia a dat rezultate. Si-acum, ca efectul sa fie devastator, presedintele l-a ales sa-l condamne pe comunismul nostru, al tuturor, tocmai pe fiul tatalui. Diminetile cu cosmaruri aprinse se pierdeau undeva in negura timpului si a istoriei. O data ce fusese condamnat, putea s-o ia de la capat, sa inceapa o viata noua, intr-o lume mai buna si, oricum, mai intelegatoare. Ieri, 18 decembrie 2006, ora 17:00, niste baieti au condamnat comunismul.

×
Subiecte în articol: editorial