Condamnaţi, pentru că au adus vorba despre fluviul Volga

de Ion Cristoiu | 21 Noi 2009 • 00:00

În hol, pe banca de lângă perete, stă de ieri-dimineaţă un ins din Frătăuţii de Sus, ţinând în braţe, ca şi cum s-ar teme să nu i se fure, un dosar flenduros, pătat de grăsime.

Aşteaptă să intre în audienţă pentru a dovedi că a fost executat silit în locul altuia, dispărut din localitate cu un an în urmă. Trecând pe lângă el încolo şi încoace, în drumul lor de la un birou la altul şi de la birou la bufet, funcţionarii Instituţiei se străduiesc să nu facă nici cel mai mic zgomot. Unii păşesc în vârful picioarelor. Alţii îşi înăbuşă tusea.

Purtătoarele de pantofi cu tocuri ţăcănitoare îşi pun papuci de pâslă la ieşirea din birou sau, dacă n-au, se descalţă înainte de a ajunge prin dreptul celui de pe bancă. Regulamentul lucrului cu publicul le interzice ferm tulburarea unui cetăţean care aşteaptă în hol căzut pe gânduri. Puţine sunt momentele - le-a explicat şeful prevederea - în care un om se poate întoarce asupra lui însuşi precum cele în care aşteaptă să intre în audienţă undeva. A-l tulbura din gândurile sale ar fi o crimă.

Poate că în acele momente, rămas singur cu el însuşi, omul se întreabă de unde venim şi unde ne ducem. Sau poate că se întreabă dacă s-o lase pe fiică-sa să mai umble cu hăndrălăul ăla sau să pună piciorul în prag, arzându-i vreo câteva. Peste câteva zile s-a descoperit că insul din hol era mort de mult.
Şi nici atunci nu s-ar fi descoperit dacă tanti Veta, femeia de serviciu, ajungând în dreptul lui cu T-ul, nu i-ar fi zis să ridice picioarele niţel ca să poată da şi pe sub bancă.
*
HOŢ DIN SPITAL
Puţini oameni din sat sunt căinaţi ca Petrică Vătui, fost electrician la Combinat, după falimentarea întreprinderii, tăietor de frunză la câini. La o săptămână o dată, un membru al familiei sale numeroase cade bolnav şi e dus la Spitalul Judeţean. Când soacră-sa, suferind de ulcer perforat, când nevastă-sa, suspectată de cancer la sân, când băiatul său cel mic, pentru că şi-a scrântit piciorul.

Cei din sat s-au obişnuit atât de tare cu bolnavii lui Petrică Vătui, încât, întâlnindu-l pe la magazin sau Piaţă, îl întreabă cum se mai simte, fără a preciza despre cine-i vorba, fiind de la sine înţeles că e cineva din familie. În realitate, cei din familia lui Petrică Vătui sunt sănătoşi tun. Chestia cu îmbolnăvirea e o şmecherie pusă la cale împreună cu Petrică Vătui, pentru ca acesta să poată fura din spital. În clădire, cu excepţia Secţiei de muribunzi, se poate intra la orice oră din zi şi din noapte, dacă ai pe cineva internat.

Petre Vătui se aşază la căpătâiul neamului lungit în pat. Salonul e plin de alţi vizitatori. Când aceştia sunt mai puţin atenţi, bolnavul lor jeluindu-se că nu se simte bine, Petre Vătui le şterpeleşte poşetele sau telefoanele mobile.
*
SCANDAL
Pentru că la CAP, unde se înfăţişaseră cu noaptea-n cap, li se spuse că lichidarea se amână sine die, Culai Tărâţă şi Ghiţă Norocea s-au dus glonţ la bufetul satului. Aici s-au făcut pulbere, dând gata, până la prânz, zece sticle de vin, o jumătate de ţuică şi o sticluţă de parfum care avea gust de licheur. Beau şi se chinuiau să înţeleagă ce înseamnă sine die.

Pe măsură ce se îmbătau, înţelegeau tot mai puţin. Pentru a mai risipi ceaţa din cap, tot mai deasă, începură să răcnească unul la altul cuvântul sine die, atât de tare că vibrau geamurile. O babă care trecea pe şosea în drum spre Sfatul Popular, după o adeverinţă de înmormântare cu muzică, o rupse la fugă, făcându-şi cruce. Din dosul tejghelei, Ghiţă Tovală, gestionarul bufetului, îi urmărise niţel amuzat, stând, ca de obicei, cu coatele goale pe tabla umedă.

Când cei doi începură să strige sine die, se nelinişti brusc. Întinse mâna şi dădu mai tare radioul de pe raft, după care, ieşind greoi de după tejghea, se apropie de masa lor.
- Ssst!, făcu el, ducând degetul la buze şi aruncând priviri semnificative în toate părţile, pentru a-i face să priceapă că acest sine die nu dă deloc bine acolo unde trebuie.

Speriaţi şi ei, cei doi o şterseră din bufet imediat. Ţinându-se unul de altul, ca să nu cadă separat, o luară spre casă. Prin dreptul şcolii elementare auziră, pe ferestrele larg deschise, glăscioare de copii repetând în cor fluviile Europei. Amintindu-şi deodată că şi ei au fost elevi, dădură buzna în clasa a V-a, unde se ţinea lecţia de Geografie, şi cerură să fie întrebaţi imediat ce lungime are Volga, deoarece ei ştiu: au învăţat toată noaptea.

Profesoara şedea rău cu nervii. Era mai tot timpul surmenată, pentru că bărbatu-său o punea să-i caute în cap până noaptea târziu ca să adoarmă fără să se îmbete.
- Staţi jos!, ţipă ea, până vă vine rândul la ascultat, şi continuă să repete cu întreaga clasă fluviile Europei.

Cei doi se aşezară cuminţi în ultima bancă, singura goală din toată încăperea şi, după un timp, adormiră buştean în monotonia glăscioarelor de copii.
Paznicul şcolii îi găsi treji, întrebându-se dacă nu cumva întunericul din jur e cel din Iad. Vor fi condamnaţi la o lună închisoare, pentru că aduseseră vorba despre fluviul Volga, mândria poporului sovietic, într-un context nepotrivit. La întoarcerea în sat vor deveni suspecţi autorităţilor prin buna lor pregătire politico-ideologică.