x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Consiliul Fiscal: o mare dezamăgire

Consiliul Fiscal: o mare dezamăgire

de Ilie Serbanescu    |    24 Aug 2010   •   00:00

Mai deunăzi, Consiliul Fiscal, un fel de for al înţelepţilor din mediul academic şi financiar-bancar, şi-a făcut cunoscută prima poziţie publică. Cu tot respectul faţă de membrii (fizici) acestuia (căci componenţa este discutabilă: de ce, de pildă, un reprezentant din partea băncilor, şi nu un reprezentant din partea industriilor?!), produsul lor este o copie pur şi simplu a poziţiilor oficiale (FMI, Guvern, bancă centrală), pe care - dar poate nu am înţeles eu bine - ar fi trebuit să le facă performante prin îmbunătăţiri şi eventuale amendări.

Deţin poziţiile FMI, Guvernului şi băncii centrale monopolul adevărului? Nu este chiar nimic în neregulă cu acestea? Sunt chiar atât de perfecte, încât nu au nevoie de nici o amendare? Ne duc ele cumva spre dezvoltare?! Aveau nevoie FMI, Guvernul şi banca centrală de cineva care să le cânte serenade la balcon?! Nu-şi puteau ţine isonul singure?!

Desigur, Consiliul are în vizor problemele statului şi, probabil, doar în fundal pe cele ale economiei în general, dar s-ar părea că pentru acesta doar statul şi numai statul, prin politicile sale fiscale şi sociale, este responsabil de situaţia gravă în care s-a ajuns în economie. De parcă statul şi nimeni altcineva ar fi la originea fabulosului dezechilibru dintre consum şi producţie, de departe cea mai gravă problemă a economiei, sau a aiuritoarei datorii externe (din care îi revine doar o bucăţică), sau a nefericitei şi fără profit pentru ţară gestiuni a resurselor naturale, sau a subretribuirii forţei de muncă (fiind, dimpotrivă, singurul angajator care respectă de bine, de rău drepturile salariaţilor).

De toate acestea este responsabil mediul privat şi, oricât nu place, dacă există vreo soluţie, ea nu poate aparţine statului, trebuind căutată şi găsită în mediul privat. Chiar şi mult-hulita lăbărţare a statului nu este decât o biată părticică din extinderea fără acoperire a consumului, de care principalul vinovat este capitalul privat, şi nu cel public.

Despre toate asemenea tare se putea vorbi în contul statului până acum câţiva ani, când statul controla şi producţia, şi consumul, când deţinea şi resursele, şi era responsabil şi de eventuala îndatorare externă. Când însă toate acestea au trecut în mâini private şi statul este chiar neputincios în a mai întreprinde ceva, întrucât nu mai are pârghii şi instrumente, devine caraghios de a le mai pune în cârca statului. Nici nu mai foloseşte la ceva, căci statul tot nu mai poate face mare lucru.

Nimeni nu poate nega necesitatea - pusă în evidenţă de Consiliu - a ajustărilor în sistemul public, în frunte cu ceea ce membrii noului forum consideră prioritatea zero, respectiv scăderea pensiilor pentru a face finanţabil sistemul public de pensii. Întrebarea pe care, din păcate, nu şi-o pune însă nici unul dintre oficiali este ce se poate rezolva concret în economie prin ajustarea statului, respectiv singura cerinţă pe care o ridică acum în România Guvernul, banca centrală şi monitorii lor externi (FMI, CE). Se va lichida, ca urmare, subdezvoltarea ţării sau modelul bananier prin sine falimentar de consum fără producţie?! Să fim serioşi! Statul, fără îndoială, trebuie să-şi reducă sensibil cheltuielile pentru a nu-şi depăşi spaţiul ce i-a fost rezervat în România, adică o biată garsonieră.

Dar aceste tăieri din garsoniera sa reprezintă mai nimic pentru blocul în care se află. Povestea asta că restructurarea statului constituie cheia stabilităţii şi dezvoltării economice este o gogoriţă. Cheile economiei nu se mai află la statul român. Au fost odată. N-a ştiut ce să facă cu ele. Dar acum nici măcar nu le mai are. Încercarea de a scoate România din marasm pe seama statului este grotescă, pur şi simplu pentru că este imposibilă. Nu poate produce decât zâmbete îndemnul Consiliului - singurul îndemn - către autorităţi: banii trebuie să meargă de la salarii şi pensii în investiţii! La sumele despre care a ajuns să fie vorba nu s-ar putea face mari investiţii nici dacă nu s-ar mai plăti deloc nici pensii, nici salarii, asta, desigur, dacă banii nu vor fi furaţi pe drum.

×
Subiecte în articol: editorial