x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Crede si nu cerceta!

Crede si nu cerceta!

12 Oct 2004   •   00:00

Noroc ca m-a obligat meseria sa analizez ofertele electorale ale partidelor, caci astfel am aflat ca voi fi un pensionar fericit! De la 1 ianuarie anul ce vine ma ajunge sorocul sa-mi depun dosarul de pensionare. Si m-am bucurat foarte ca, indiferent care dintre cele doua principale grupari politice va castiga alegerile, voi beneficia de o pensie substantial - si neasteptat - sporita fata de cea posibila in prezent.

Potrivit promisiunilor electorale ale celor doua principale grupuri politice, in 2008 pensia medie ar urma sa fie de 100-110 euro (diferenta fiind derizorie in domeniu intre cele doua oferte electorale). Ceea ce inseamna ca din viitoarea mea pensie, care va fi probabil ceva peste medie, se va si putea trai.

Din nefericire, meseria pe care inca o practic m-a impins sa vad si cum sta treaba cu cifrele! Precum Toma necredinciosul, nu ca neaparat n-as fi crezut, dar m-am apucat sa cercetez! Nu de alta, dar ceea ce stiam eu era ca sistemul de pensii se confrunta mai degraba cu falimentul decat ca ar fi in stare sa finanteze masive cresteri ale pensiilor, oferind astfel si posibilitatea de a trai decent membrilor sai. Stiam ca se afla intr-o situatie precara in urma politicii nesabuite a tuturor guvernarilor postdecembriste care, pentru a nu trimite oamenii in somaj, i-au scos anticipat la pensie, vulnerabilizand astfel pana la riscul de colaps sistemul de pensii care s-a trezit cu mult mai multi beneficiari decat contribuenti.

Pentru a se ajunge la o pensie medie de 100-110 euro, pe cat au prevazut PSD si respectiv PNL-PD, ar trebui sa se inregistreze o crestere de 50%-60% fata de nivelul din prezent. Pentru a se obtine o crestere de 50%-60% in patru ani ar fi nevoie de o crestere medie anuala de 12%-13%, practic imposibil de finantat. Caci pentru a putea finanta o asemenea crestere a pensiilor ar trebui ca salariiile (care furnizeaza banii pentru pensii) sa sporeasca cel putin in acest ritm de 12%-13% anual, daca nu de fapt intr-unul mai inalt, intrucat altfel ar insemna ca o parte si mai mare din salarii ar trebui luata sub forma de contributii si dirijata spre pensii. Ceea ce ar fi exclus, mai ales ca ambele principale grupari politice au in vedere reducerea si nu majorarea contributiilor pentru pensii. Mergand mai departe, pentru a se obtine o crestere a salariilor de 12%-13% anual, ar fi nevoie ca si sporirea PIB, adica cresterea economica, sa fie de o astfel de anvergura. Ceea ce este mai mult de domeniul fanteziei! Daca nu se obtine o asemenea crestere economica ar insemna ca banii din afara sa finanteze majorarea salariilor. Ceea ce este exclus, nimeni din afara nefiind gata sa ofere cu imprumut bani pentru un astfel de scop, caci este sigur ca nu ar mai avea vreo sansa de a-i vedea inapoi.

Concluzia este fara echivoc. Asemenea proiectii de crestere a pensiilor sunt nerealiste. Cu toata parerea de rau pentru pensionari - in frunte cu mine insumi - legile economice refuza astfel de proiectii. Cand o pensie a ajuns sa fie financiar sustinuta de mai putin de un salariu (si nu de mai multe salarii), in mod obiectiv pensiile nu pot creste nici macar in pas cu salariile. Daca salariile nu vor fi degrevate de imensele contributii actuale pentru pensii se risca a nu se mai strange bani pentru pensii nici cat se strang. Asa ca de asteptat nu este o crestere, ci o scadere a pensiilor in raport cu salariile. Iar cresterile salariilor depind de mersul concret al economiei. Sa speram ca acesta va fi pozitiv. Dar il putem avea in vedere la 7%-8% in cadenta anuala, oricum insa nu la himere de 12%-13%.

×
Subiecte în articol: editorial pensii crestere