Creditarea în stil nou (3)

Un vechi dicton, ce este mai actual astăzi decât acum un secol, când a fost pus în circulaţie, sună aparent ciudat: "Bancherul îţi dă umbrela când e soare şi ţi-o ia când plouă".

E, desigur, o metaforă. O figură de stil bine ţintită, din care răzbate un adevăr semnificativ: acela că, în relaţiile cu băncile, oricare ar fi clientul: o ţară, o companie sau o familie, nu va exista niciodată şansa de a scăpa de sărăcie primind un credit. Mesajul e cât se poate de limpede: scapă singur de sărăcie, dacă eşti în stare, apoi vino la bancă şi dovedeşte că pe uliţa ta a ieşit soarele.
Dacă poţi într-adevăr să dovedeşti, banca îţi va da umbrela. Adică un credit. Şi ţi-o va lăsa (ori mai mult: îţi va da alte şi alte umbrele) cât timp reuşeşti să menţii soarele.

Aşadar, când vorbim despre starea credi­telor nu putem implica în nici un fel stări afective. Pentru că, dacă vom judeca lucrurile cu sentimentalism, vom reuşi cu greu sau nu vom reuşi deloc să rezistăm ispitei de a de­plânge faptul că o familie de pensionari, soţ şi soţie, câştigând împreună 5-6 milioane de lei pe lună, şi-ar dori un credit de consum, ca să-şi cumpere un frigider, dar nu găseşte înţelegere la nici o bancă. Un caz autentic. De aici mai e un singur pas, ce a şi fost deseori făcut, până la a încrimina normele BNR pentru că ... taie accesul săracilor la creditele bancare.

Nu e deloc corect să amestecăm lucrurile. Creditele bancare nu sunt şi nici nu pot fi ajutoare pentru săraci. Mai întâi să apară soarele şi abia apoi băncile vor extinde creditele de consum. Şi, mai cu seamă, creditele ipotecare pentru construcţii de locuinţe, care acoperă o perioadă de 10, de 20 sau de 30 de ani.

Oricum am judeca, în nici un fel nu putem confunda creditul cu ajutorul social. Fără îndoială că o societate are obligaţia să-şi sprijine săracii. Nu însă dându-le credite. Asta nu poate fi o soluţie. Pentru ajutorarea săracilor, în nici o ţară banii nu sunt luaţi de la bănci, care au alte rosturi. Banii daţi sub formă de ajutoare sociale nu pot veni decât de la buget. Numai bugetul statului îţi dă umbrela când plouă şi ţi-o ia înapoi când apare soarele.

Băncile sunt dintr-un alt film. Bunăoară, noile norme ale BNR, din anii 2004 şi 2005 impun unele restricţii. După o judecată subiectivă, făcând loc şi unor criterii afective, am putea învinui BNR că prin acest avans îi trânteşte săracului uşa în nas. Judecând, însă, în termeni normali, folosind criterii raţionale, concluzia va fi alta: că băncile nu-şi pot pune banii în joc înainte ca solicitantul să facă dovada că are şi el ceva cheag şi că e în stare să-şi plătească rata, dobânzile şi comisioanele.

La noi, creditele de consum au făcut obiectul unui întreg şir de dezbateri, toate aprinse. În centrul atenţiei s-a aflat Banca Naţională, cu măsurile ei de temperare. Cum adeseori judecata a plecat de la criterii afective, nu a fost văzut un fapt esenţial: că 2008 va marca, în România, un nou capitol. Creditul de consum şi creditul ipotecar vor fi temperate. Practic, până în anul 2003, cele două tipuri de credite au înaintat cu o timiditate excesivă. În 2003, creditul de consum a făcut explozii. Creşterea a devenit exponenţială şi BNR este nevoită să intervină cu măsuri de temperare.1