Creditul între “Nu” şi “Da”

E  criză de bani în bănci? Da…potrivit percepţiei generale. Dar creşterea creditării în lei din ultimele 12 luni arată că nu şi în realitate. Bani sunt. Băncile raportează cifre ce indică o lichiditate adecvată.

Să înţelegem că a început relansarea creditării? Nu încă. Se remarcă însă o atitudine diferenţiată a băncilor faţă de companii şi faţă de populaţie. Timp de 12 luni, creditarea a crescut cu 9,8 la sută în cazul companiilor, dar a scăzut cu 1,3 la sută la populaţie. Rata de 5 la sută e doar...o medie.

Dacă sunt creditate companiile câştigă şi populaţia: circulă mai mulţi bani, apar noi locuri de muncă, sporeşte producţia de bunuri şi servicii. Va mai trece însă ceva timp până când creşterile actuale vor acoperi scăderea drastică a creditării companiilor din anii 2009 – 2011. 

În privinţa gospodăriilor, în schimb, continuă reculul creditării. Fiindcă o mare parte a populaţiei nu mai susţine cererea de credite. Dar şi pentru că partea care aspiră la noi împrumuturi trece prin verificări “la sânge”. Vremea romantismului bancar, din anii 2004-2008, a trecut. Cine nu-şi poate proba şi para-proba capacitatea de plată nu primeşte credit. 

O întrebare nu poate fi însă ocolită: dacă sunt bani gheaţă în bănci, de ce stagnează creditarea?...Lucrurile se petrec ca în lanţurile de mari magazine. Aţi văzut: rafturi care gem de marfă, puzderie de cumpărători, dar preţurile sunt sus şi fiecare cumpără numai cât îl ţine punga. La fel e şi în bănci. Câtă vreme dobânzile şi comisioanele vor fi prea sus, o mare parte a populaţiei nu va îndrăzni să se apropie de credite. În plus, în timp ce banii continuă să fie scumpi, mulţi dintre cei care ar dori să facă împrumuturi la bănci nu mai au bonităţi. Posibilităţile populaţiei de a acoperi cu garanţii certe credite bancare sunt tot mai reduse. 
Deseori, cauzele materiale sunt dublate de cauze…emoţionale. Băncile, în multe cazuri, oare nu refuză creditarea doar pentru că şefii lor pleacă de la simple suspiciuni de neîncredere, uneori cauzate de o analiză nu îndeajuns de profundă şi de profesională? Acum, în vremuri de criză, un NU ar putea fi mai tentant decât un DA. Cum însă profiturile scăzute din 2012 au supus multe bănci unui duş rece, normal ar fi Să vedem repede o intensificare a creditării. Inclusiv pentru locuinţe. 

Astăzi, când se conturează o nouă paradigmă a creditării, ar fi o eroare să fie dată  uitării şi partea bună a întâmplărilor din anii 2004-2008. Atunci, multe familii harnice şi-au rezolvat, prin împrumuturi bancare, probleme locative sau de achiziţionări de bunuri ce altfel ar fi fost imposibil de rezolvat. De aici, de la nevoia de a perpetua această realitate, trebuie să înceapă reconstrucţia pieţei creditelor. Este firesc ca băncile să nu se mai grăbească să dea credite pentru satisfacerea poftei de consum în schimbul unei simple cereri. Dar tot atât de firesc este să nu mai poarte pe drumuri familii care îşi dublează pofta de consum cu muncă performantă.