Crime

Cunosc trei criminale. Trei femei care au ucis. Cu sânge rece sau cu teamă, singure sau în contextul anturajului. Autoarele a patru crime (una din ele având o condamnare pentru dublu omor), închise în penitenciar cu pedepse de peste 25 de ani.

Dacă le-aş fi întâlnit oriunde în altă parte, nu în curtea unui penitenciar de maximă siguranţă, aş fi putut spune că sunt fiice respectuoase, studente simpatice sau mătuşi gata să-şi bucure nepoţii cu cadouri surpriză.

Dacă le întrebi despre crimele săvârşite, îţi răspund la fel, deşi au comis fapte diferite, în perioade şi locuri diferite: "N-a fost vina mea, nu eu am făcut fapta, eu doar eram acolo, anturajul e de vină". Şi n-ai de unde să ştii dacă e scuza pe care şi-au găsit-o ca să trăiască mai bine cu conştiinţa lor, sau e varianta cu îmbunătăţiri a întâmplării ca să fie scutite de o parte din judecata celui care aşteaptă răspunsuri.

Când eşti faţă în faţă cu ele, le cauţi scuze.

Îţi spui că n-au cum să fi făcut asemenea orori, sau că - undeva acolo în sufletul lor - trebuie să fie şi ceva bun şi frumos - trebuie sa existe lucruri care să le emoţioneze. Ai multe repere cinematografice care-ţi spun asta, de la "Monstrul" lui Charlize Theron până la "Cu sânge rece" a lui Truman Capote. De la "Zodiac" până la serialul "Dexter" sau seducătoarea din "Basic Instinct". Crima şi mintea celui care ucide sunt fascinante pentru voyeurii vânători de senzaţii tari. E o linie fină între momentul de furie şi cel care te împinge la crimă, sau momentul de spaimă extremă şi ucisul ca formă de apărare, spun specialiştii.

Săptămâna asta, realitatea ne-a mai servit pe tavă un film cu crime: cei doi studenţi din Timişoara care au măcelarit un rom în căutare de servicii sexuale. În povestea lor e un foarte bun subiect de film: copii deştepţi şi educaţi, posibilitatea de a fi un cuplu, servicii sexuale antamate cu un bătrân influent, megaloman şi plin de bani, o crimă şi judecata unui neam care nu-şi plânge mortul, ci se laudă cu coşciugul de 15.000 de euro.

În spiritul educaţiei pe care filmele cu criminali ne-au făcut-o, sunt foarte curioasă ce a fost în mintea şi-n sufletul celor doi tineri în momentul în care au ucis. Tranşarea mortului în bucăţi transportabile, oricât de şocantă ar fi ea, nu mai e la fel de importantă. Crima în sine e ceea ce a declanşat ce a urmat.

Sper ca, în curând, cinematografia noastră să se inspire şi din astfel de poveşti. V-aş putea face cunoştinţă cu cele trei criminale pe care le cunosc.