"In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana/Un batran si o batrana/Doua jucarii stricate/ Merg tinandu-se de mana..." - "Acuarela" lui Bacovia e atat de potrivita pentru a ilustra tabloul stingher al Justitiei noastre, incat ramane o singura intrebare: cine interpreteaza rolul jucariilor stricate si unde ploua de trei ori pe saptamana (in afara de Bacau, orasul lui Bacovia - si-al meu, daca mi se permite aceasta alaturare, fie si doar geografica...).
Ce legatura e intre Bacovia, tristetea unei zile ploioase si Justitie? Intr-o tara normala, nu ar fi nici una, dar intr-una atipica, precum cea pe care o populam noi, alaturarea e nu doar simbolica, ci si faptica.
Sa o luam cu inceputul. Justitia a devenit steagul cel purpuriu care i-ar putea intarata pe oficialii europeni, ca pe taurii asmutiti din Pamplona, sa ne tranteasca pe jos, din castelul viselor noastre, prin trantirea usii in nas la 1 ianuarie 2007.
Justitia - aceasta superputere ce se poate metamorfoza intr-o carpa de lustruit bocancii politicienilor atunci cand se pune de-a curmezisul intereselor acestora si ale prea-iubitelor familii - e acum la mare cautare.
Cand a venit PSD-ul la putere, i-am vazut tremurand pe vreo doi-trei demnitari ai CDR. Anchete scurte, puternic mediatizate, prilej de vorbarie si insinuari, dupa care totul s-a stins ca un chibrit in paharul cu apa pentru descant. O fi descantat PSD-ul Justitia, o fi anemiat-o?
Dar, dupa vitaminizarea din campania electorala si electrosocurile pierderii alegerilor de catre fosti, parea ca Justitia si-a revenit. Ca s-a trezit din somnul letargic in care, voit, PSD-ul a impins-o, pentru a fi liniste in tara si pentru a nu le provoca tot soiul de tahicardii celor care se ocupau cu actele de coruptie.
Cristian Diaconescu a avut un mandat scurt. Si la obiect. Dar prea scurt si prea la obiect. Amprenta Rodicai Stanoiu, cea care dadea prioritate afacerilor sale personale, ca si Hildegard Puwak, mai mult decat JAI-ului, prescurtarea de la Justitie si Afaceri Interne - un capitol din monitorizarea europeana care ne arde si acum in maruntaie.
A plecat Cristian, a lasat locul Monicai. S-a apucat si ea de treaba. Ceva teama prin Magistratura, ceva trepidatii. Dupa care, din nou, liniste. Dusmanii Monicai isi rad in barba ca ditamai ministrul Justitiei a fost tinta unui scandal cu miros de alcool. Conteaza ca ministrul spune ca nu-i adevarat, dar campania din presa a fost exact ce trebuia pentru ca acei interesati sa-si poata permite a crede ca si Monica, la fel ca si ceilalti 11 ministri, poate fi infranta. Sau macar boicotata. Ce sa mai zicem de discutia pe marginea casei mamei doamnei ministru, care nu s-au clarificat inca?
Cristian Diaconescu si Monica Macovei ar trebui sa lucreze mana in mana, nu sa se tina de mana, in fata plutonului de executie format din corpul celor care franeaza cu bunastiinta reforma in Justitie.
Dar Monica prefera sa-l acuze de minciuna pe fostul sau coleg - Cristian - si sa-l faca mincinos, pentru ca nu a gasit cele 40 de dosare de mare coruptie, promise de Diaconescu, pe vremea cand era ministru. Iar acesta ii raspunde, fara subiect, doar cu predicat - un predicat nominal in toata puterea verbului "a fi", persoana a doua, singular - , ca va veni vremea cand va vorbi si el... si zau ca nu va fi moale...
Si, de unde pornisem de la "Acuarela" melancolica a lui Bacovia, ajungem, dupa dusul coroziv al Raportului de tara, la o cu totul alta rima. Cat despre retorica... "Intr-o tara-n care se fura de trei ori pe saptamana / Doua sabii, cam ciudate, merg la lupta dimpreuna, / Cu coruptii din palate - fapturi mult prea-imbuibate / Furtul sa-l starpeasca, economia s-o dezmorteasca / Si-n Uniune sa intram, pe rechini sa-i scufundam... / Prioritatea zero la micul dejun sa o mancam."
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
