Cristina Stamate n-a mai vrut să lupte cu singurătatea

Una dintre cele mai periculoase intersecţii în soarta unui om este momentul ieşirii la pensie. Nu-ţi mai pregăteşti ceasul să sune la 6:30, nu mai alergi după tramvai să ajungi la timp la serviciu… Proaspătul pensionat simte stinghereala că a devenit o jucărie demodată, urcată în podul cu vechituri. Pierderea mizei pentru lupta cu valurile vieţii înmoaie grav metabolismul organismului. Expus la boli mai tare, se stinge ca o lumânare şi „metabolismul” sufletului, fierbinţeala inimii nu mai iese pe teritoriul altădată boscorodit, unde omul are treabă. Directorul azilului de lux, care a îngrijit-o pe strălucitoarea Zina Dumitrescu, lidera modei româneşti, a povestit că ea nu a mai vrut să lupte pentru viaţă, s-a lăsat pradă unei moleşeli indiferente şi s-a stins. La fel se bănuieşte că a abandonat lupta cu singurătatea superba vedetă a scenei Cristina Stamate, n-a mai dominat soarta sufletului ei care n-a avut parte de mult noroc în dragoste. Scăpărătoare pe scenă, cu evoluţii nu numai talentate, ci şi pline de inteligenţă, Cristina Stamate se întorcea din ropotele de aplauze în apartamentul ei, unde nu exista un partener de viaţă. De altfel, sute de bisuri a cules Cristina Stamate cu un cuplet despre destinul unei femei singure, care stătea aplecată asupra băii cu rufe până se încovoia ca mânerul unui baston şi nimeni nu-i îndrepta spinarea ducând-o de braţ la o plimbare prin parcul cu frunze ruginii. Cristina era fermecătoare în dialogurile din talkshow-uri, îmi istorisea savuros cum inima ei e populată de porumbeii pe care-i hrănea, de florile pe care le îngrijea ca pe ochii din cap. „Fetele de la magazinul din colţ spun: «iar a venit nebuna aia care cumpără mâncare pentru porumbei cu sacul». Îi hrănesc pe porumbei, îl recunosc pe fiecare după cum sună picioruşele lor pe tabla balconului. Mi-e drag tare o frumuseţe de porumbel, mascul, o îngrijeşte şi o hrăneşte în cioc cu grăunţe pe iubita lui, o porumbiţă slabă şi urâţică. Am o frumuseţe de flori pe balcon, dar cel mai mult am iubit o buruiană, care a fost adusă de vânt într-unul din ghivece şi, nedorită, a crescut mândră şi învingătoare!”. După ce a bucurat sufletele românilor pe scenă timp de zeci de ani, acum Cristina Stamate ne păzeşte din cer fruntea să nu ni se încrunte.