x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Criza refugiatilor si aderarea Turciei la Uniunea Europeana

Criza refugiatilor si aderarea Turciei la Uniunea Europeana

de Vasile Leca    |    08 Apr 2016   •   13:53

Dupa invadarea Ucrainei si anexarea Crimeiei mersul Europei a inceput  sa fie caracterizat de nesigura, sovaire si cautari. Dupa o perioada de intentii optimiste privind extinderea si formarea unei Europe unite si puternice s-a ajuns la un continent dezorientat in care cativa lideri incerca solutii la probleme care parca nu se mai termina.


 Reintrarea Rusiei pe scena internationala a zapacit si mai rau “conducerea “ de la Bruxelles iar ceea ce a pus capac situatiei, a fost valul de imigranti invitat cu nonsalanta de Germania in Europa “ pentru refacere “.


In acest context cea care a “pandit “ si a profitat din plin a fost Turcia , care fluturand stagul destabilizarii Europei de valul de refugiati s-a asezat la masa decidentilor de la Bruxeles ,a “ reamintit “ si  cerut. Cele 28 state membre ale Uniunii Europene au fost puse in fata necesitatii adoptari acordului cu Turcia pentru rezolvarea crizei migratiei si “ salvarea Europei “ de o iminenta implozie.


Din un veritabil aparator si gardian al tratatelor,  Comisia Europeana a devenit sprijinitorul unui acord  care sustine idea returnarii populatiilor  vulnerabile intr-o tara. Depasind procedurile impuse de finalizarea acordului, ramane ceea  ce a obtinut Turcia, un fond ( 6 miliarde euro ), reluarea discutiilor pentru aderare la UE aspecte de loc de negljat in conditiile actuale si promisiunea accelerarii ridicarii obligativitatii vizelor pentru cetatenii turci pana in iunie 2016.

 

Ankara a obtinut , la fel ,promisiuni pentru deschiderea de cinci noi capitole de aderare si pregatirea de noi capitole. Elementul sensibil pentru implementarea acordului, ramane pozitia Ciprului ,stat membru UE dar nerecunoscut de Turcia, care vrea sa profite de noul context, in cadrul negocierilor asupra reunificarii insulei.

 

In fata acestei perspective raman, totusi, cateva impedimente privind aderarea: Turcia are o suprafata de 780.000 km cu numai 3% aflata in Europa, astfel ca apare intrebarea, Uniunea Europeana prin aceptarea Turciei va mai fi europeana? Raspunsurile sunt variate. Turcia este islamica dar insuficient democratizata si laicizata, aspecte care ar influenta crestinatatea continentului atacat in istorie de mai multe ori .Turcia a fost aproape de central Europei ( Viena, 1529 ,1683 ) ,iar numai o privire in Balcani ar oferi si multe argumente.


Prezenta Turciei in UE va avea, fara indoiala, o influenta decisiva asupra politicilor europene aspect de loc de neglijat in conditiie unei diversitati de opinii. De loc de neglijat, este constructia vietii social- culturale din Turcia unde islamul are interpretari locale, nationalismul contine tipare specifice precum genocidul impotriva armenilor sau aspiratiile kurzilor.

Privind cele de mai sus este firesc sa apara intrebarea ,este timpul admiterii Turciei in structurile europene? Cu toata dorinta, raspunsul nu poate fi prea optimist. Criza refugiatilor a apropiat optiunea Turciei de Europa, si atat.

                                                                          

 

×