Crize mici si suportabile

Luni dimineata, imediat dupa micul dejun, si fara ca s-o anunte nimic, Vasile B. a avut iarasi o criza de constiinta.

Una mica, totusi criza. Mititica, dar in deajuns de mare ca sa intre la idei si sa se duca la doctor. La varsta matale, a zis doctorul, e normal sa ai din cand in cand crize de constiinta. Ce ma deranjeaza e ca le ai pana-n pranz. Inainte cum veneau? Numai spre seara, a raspuns Vasle B. De fapt, pana sa ma culc. Ce pot sa spun e ca n-am avut nici una mai lunga de un sfert de ceas. Sau poate ca s-ar fi lungit, dar stiti, eu adorm repede.

Domnule, l-a mai intrebat doctorul, zi-mi sincer ce porcarii mari ai pe suflet? Doar mici si omenesti?!! Hm! Sa nu fie naibii altceva. Sa mai asteptam, sa vedem daca incepe sa te doara si sufletul. Apropo: te-ai uitat vreodata in oglinda si ai vrut sa-ti dai palme? Nu? Inca e bine. Poate ca e de la stomac, iar stomacul stim sa-l tratam.

Ce altceva ar putea sa fie? S-a mirat Vasile B. Si de ce sa le am lungi? N-am omorat pe nimeni, n-am datorii, am mintit si eu ca tot omul cateva femei. Sunt un cetatean corect. Imi achit impozitele, votez cu Opozitia… Sa fie oare de la ratare? Si, ma rog, de ce-as fi eu mai ratat ca altii, daca tot ce am dorit am realizat? Am vrut s-ajung sef de sectie si am fost sef de sectie. Au dreptate medicii: nu trebuie sa-ti pui singur diagnosticul. E ori mai grav, ori mai putin grav decat crezi!

Crizele s-au repetat toata saptamana, chiar si in somn. Dimineata, dupa cafea, si seara, dupa jurnalele cu stiri. Se declansau din orice. Ca era cafeaua prea dulce sau ca se transmitea o luare de mita in direct. Cel mai rau s-a speriat cand a visat ca e chemat la Dumnezeu, ca sa achite toate mesele la care a baut si a mancat gratis. O suma enorma. Un inger, care i-a inmanat somatia, i s-a adresat cu sila aceea abia mascata pe care o are o fiinta pura cand da de un ins fara pic de caracter: Cum, n-ati platit niciodata o masa la restaurant? Nici una??? Am crezut ca asta e norocul meu, a zis cu gura incleiata de frica Vasile B., sa fiu primul la ciubucuri si chilipiruri. Ce-s eu de vina ca tot timpul am fost invitat la onomastici? E un noroc care costa, a mai zis ingerul, si l-a pus sa semneze de primire.

Dintr-o data, crizele asa cum s-au indesit, tot asa s-au rarit. N-ar mai fi trebuit sa mearga la doctor, totusi s-a dus. Din curiozitate, dar si de frica. Putea sa fie fost altceva, nu o banala criza de constiinta. O boala cu o evolutie capricioasa, dar evolutie. Gata, l-a felicitat doctorul, fuse si se duse. Ai un organism care se vindeca de la sine. Nici nu stii ce cadou ti-a facut natura.

Vasile B. se simtea frustrat. Cum sa imbatranesti fara crize de constiinta? Nu din alea mari, cand iti vine sa te spanzuri. Pe alea trebuie sa le meriti. Dar asa, din cand in cand, una suportabila, trebuie sa ai! Ce sa-ti fac, nea Vasile, i-a zis doctorul, eu te vindec daca te doare piciorul. Dar nu-ti fac la loc piciorul amputat. N-ai pentru ce, nu suferi. Asta e. Nici suferinta, nici remuscarile nu-s pentru toata lumea. Dumnezeule, a exclamat cand a ajuns acasa Vasile B., uite ca nu mai sunt domnul Vasile B., ci nea Vasile. Si a inceput sa planga incet. Insa nici plansul nu era de la o criza de constiinta, ci de la suparare.