x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu anormalitatea pre normalitate călcând!

5
Autor: Ştefan Mitroi 12 Mai 2014 - 14:19
N-am nimic împotriva femeilor cu barbă. Nici a bărbaților cu sânii cât dovlecii. Dacă e să fiu împotriva a ceva pe lumea aceasta, ei bine, sunt împotriva normalității! De fapt, chiar împotriva mea, ca să nu se supere nimeni. Fiindcă mă număr printre ghinioniștii care s-au născut oameni normali. Părea să fie bine la început, chiar multă vreme după aceea, în sensul că normalitatea era, ca să zic așa, în drepturile ei normale. Însă dintr-odată păru să nu mai fie bună, de normalitate vorbesc, în lumea asta nouă în care trăim.

Ce prost puteam să fiu când eram copil! Văzusem de bâlci, la Alexandria, o femeie cu barbă și mi se făcuse milă de ea, crezând că nu poate fi pe lume nenorocire mai mare decât asta. Mă alesesem chiar cu un fel de sperietură de pe urma acelui spectacol de circ: Dacă o să le crească și femeilor din satul meu bărbi la fel de mari într-o zi? Unora, pe care îmi cășuna mie din cine știe ce motiv, chiar le creștea, inclusiv bunicii Tudora, care mă spusese lui taică-meu c-am vorbit urât pe drum. Mi se făcea milă de ele și le dădeam iute barba jos. Nu mi-a trecut niciodată prin minte să văd înainte dacă se pricep să cânte. S-ar fi găsit poate vreuna care să se priceapă, ca s-o las așa, adică nebărbierită, ca să poată avea un viitor mai fericit. Mai bine însă că nu mi-a dat prin gând, deoarece ar fi vrut până la urmă toate. Asta dac-ar fi știut cum o să fie mai târziu. Dar n-au știut, rămânând mai departe biete femei fără barbă și fără voce, făcătoare de pâine și de copii. Pâinea mamii ei de viață, întrucât n-am știut nici eu! M-am fălit c-o normalitate ce nu m-a lăsat niciodată să ies din rând. Și pe bună dreptate, ce are de arătat un om care n-a avut norocul să-i crească ceva de femeie pe toată întinderea geografiei lui de bărbat? Sau ceva de bărbat, dacă întâmplarea a făcut să se nască femeie! În ce mă privește, nu mai pot face, din păcate, nimic. Va trebui să îndur până la capăt povara normalității.

Epoca femeii cu barbă e abia la început. Dar va avea și ea un sfârșit, pentru a face loc celei a bărbatului cu copite și coarne, dacă nu cumva chiar i-a făcut! Vor urma pedofilii, care sper să nu-și fi pierdut răbdarea după tentativa eșuată din Olanda de a intra în legalitate ca partid politic! Tot ce e nou se lovește un pic de refuzul celorlalți la început, după care...Lumea și viața e musai să meargă înainte! Cu anormalitatea progresistă pre normalitatea obtuză călcând! Tot înainte! Cu drepturile omului fluturând triumfător deasupra capului, era să zic deasupra coarnelor, și, desigur, cu cântec!


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de