Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
An rotund fără glorie, 2010 rămâne pentru milioane de oameni unul cu gust amar, un an al crizei şi al incertitudinilor. Europenilor, în orice caz, anul 2010 le-a adus multă bătaie de cap şi surprize neplăcute. Grecii nu vor uita niciodată acest an în care au aflat că au o datorie publică sinistră şi că vor trebui să facă nişte sacrificii enorme pentru a-şi echilibra bugetul. O pilulă amară a înghiţit şi Irlanda. Inainte de criză i se spunea „tigrul celtic”, pentru că în limbajul stupid al economiştilor şi al spectacolului mediatic orice ţară care consumă mai mult decât produce şi îşi împinge cetăţenii la cheltuieli nesăbuite şi la contractarea unor datorii enorme, orice ţară deci care intră într-o periculoasă euforie consumistă este „tigru”. Ei bine, anul 2010 este anul „detigrizării” definitive a Irlandei şi a irlandezilor care au acceptat să fie plătiţi mai prost şi să muncească mai mult pentru a ieşi din criză. De altfel şi pentru alte ţări europene, printre care şi România, anul 2010 rimează cu regresul social şi cu pierderea sensibilă a puterii de cumpărare.
Pentru Franţa, anul 2010 înseamnă pierderea unui simbol: ieşirea la pensie la 60 de ani. Privilegiu extraordinar, simbol al unor vremuri când lumea chiar credea că există progres şi că acumularea de bogăţie naţională înseamnă şi o viaţă mai bună pentru oameni, ieşirea la pensie la 60 de ani a însemnat un imens cadou acordat de preşedintele socialist Francois Mitterrand, în 1981, concetăţenilor săi. El este cel care a redus, la acea oră, vârsta de pensionare de la 65 la 60 de ani, şi milioane de francezi s-au bucurat ceva mai mult de viaţă în acest răstimp. Ei bine, acest model de bunăstare, de care francezii erau foarte mândri de altfel, este şi el sacrificat pe altarul ultraliberalismului, religie dominantă în acest moment pe planetă.
Pe ansamblul ei, Europa mai poate considera că anul 2010 este unul care a acentuat marginalizarea ei faţă de Asia şi mai ales a accentuat vasalitatea sa economică faţă de China. La începutul lunii decembrie, puterea de la Pekin îi califica drept „clovni” pe membrii Comitetului care acordase Premiul Nobel pentru Pace dizidentului chinez Liu Xiaobo. Ziarul Le Monde denunţa în context „aroganţa imperială a Chinei” care are acum puterea de a-i sancţiona economic pe toţi „vasalii” ei recalcitranţi. Uluitoare palmă dată Europei şi lumii democratice căreia China îi comunică de fapt un adevăr obiectiv şi personal: bunăstarea poate fi obţinută şi fără democraţie, economia poate înflori şi fără libertatea cuvântului, milioane de oameni se pot îmbogăţi şi pot deveni consumatori înveteraţi şi fără să ceară pluralism politic.
Iată de ce putem spune că anul 2010 este aproape integral unul al Chinei, un an care a permis acestei ţări să mai facă un pas în direcţia obiectivului ei declarat, de a deveni lider mondial în toate privinţele. 2010 este anul Expoziţiei Universale de la Shanghai, un succes în materie de organizare, dar mai ales anul când China a trecut de pe locul trei pe locul doi în ierarhia economică mondială. După Statele Unite, China a devenit deci a doua economie mondială întrecând de fapt Japonia, care deţinea de ani de zile acest trofeu. China progresează şi în alte domenii, cum ar fi piaţa artei, pentru că anul acesta ea a întrecut Franţa şi se plasează de acum înainte, la acest capitol, pe locul al treilea, după Statele Unite şi Marea Britanie.
Anul 2010 mai este unul extrem de amar pentru preşedintele american Barack Obama care a pierdut alegerile de la jumătatea mandatului, dar şi-a pierdut şi popularitatea şi se vede obligat să dea înapoi pe toate fronturile politice şi diplomatice.
În perspectiva largă a istoriei, s-ar putea însă ca anul 2010 să rămână în special cunoscut ca „anul Wikileaks”, anul când a fost dată publicităţii o cantitate enormă de telegrame şi note diplomatice secrete. Poate că 2010 va purta, în viitor, titulatura de an al adevărului: milioane de oameni de pe planetă au aflat ce gândesc de fapt cu adevărat şefii de stat şi de guvern unii despre alţii. Baletul ipocrit al diplomaţiei mondiale a primit o lovitură destul de răsunătoare. Sigur, mai marii acestei lumi vor continua să se vadă şi să se prefacă în continuare că nu se detestă şi că se preţuiesc reciproc, dar informaţiile dezvăluite de site-ul Wikileaks vor continua să contrazică gesturile de circumstanţă.
Pentru a rezuma, am putea spune că nu avem nici un motiv să fim trişti că ne despărţim de anul 2010. Dar cum capitalismul a deraiat pe planetă, iar oamenii politici ne conduc din ce în ce mai prost, nu este exclus ca peste o vreme să spunem „ce bine a fost totuşi în 2010!”.
Citește pe Antena3.ro
