x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cu ochelarii pe nas

Cu ochelarii pe nas

de Florin Condurateanu    |    26 Apr 2016   •   07:20
Cu ochelarii pe nas

Emilia Popescu, cea doldora de talent, n-a agreat niciodată faptul că are nevoie de ochelari. Nu era o fandoseală, este mioapă. Dar ei ochelari îi vin bine, accentuează imaginea de femeie deşteaptă, sensibilă, drăgălaşă, cu umor. Ca urmare a acestei alergii la noţiunea de ochelaristă, de tocilăreasă, Emilia Popescu a intrat în spectacole fără ochelari. Luându-şi în piept riscurile provenite din privirea ei prea scurtă, nu vedea decât în ceaţă la distanţă. Într-o seară, fiind şi obosită, Emilia nu a observat decorul imaginând interiorul unei case şi s-a lovit cu capul de o fereastră de placaj şi asta destul de zdravăn, încât şi-a spart arcada şi a plecat în culise cu sângele şiroind pe faţă. Unii actori sunt fermecători cu privirea lor mereu mirată, imagine accentuată şi umplută de haz de ochelarii cu lentile groase ca fundul borcanelor vechi pentru iaurt. Nu poţi uita ochii de sub ochelarii rotunzi ai fermecătorului Horaţiu Mălăele, orice replică asortează hazul cu lentilele de om împrăştiat. La fel de spectaculos cu ochelarii cu multe dioptrii era şi Nicu Constantin, vestit saşiu al scenei şi ecranului. Strabismul, ochii cu unul la slănină şi alt ochi la făină au sporit simpatia cu care românii l-au înconjurat pe starul revistei, Nicu Constantin. Un alt ochelarist cu ochelari groşi a fost actorul de talent Mişu Fotino. Umbla chiar o poveste hazoasă, cei doi actori cu ochii în cruciş au ieşit de la un spectacol la volanul maşinilor personale. I-a trădat defectul de saşii şi s-au ciocnit stricând tabla automobilelor. Mişu Fotino i-a strigat nervos lui Nicu Constantin: “De ce nu te uiţi pe unde mergi”? La care saşiul de Nicu Constantin i-a răspuns delicios: “Dar tu de ce nu mergi pe unde te uiţi”?

×