După ce am încheiat emisiunea cu marea campioană Andreea Răducan, am îmbrăţişat-o pe după umeri şi i-am dat mâna.
Palma tinerei vesele, vorbăreţe, cu valuri de sinceritate, ei bine, palma marii gimnaste era tare şi aspră ca scoarţa unui copac bătrân.
„Sunt bătăturile de la paralele, nici nu mai simţim cu pielea palmelor”, mă lămureşte multipla campioană mondială şi olimpică, cea căreia un regulament obtuz i-a smuls medalia de aur la general fiindcă înghiţise o pastilă împotriva durerii de cap. Şi nu se crapă pielea aspră de la rotaţiile la paralele?
„În timpul concursurilor, când viteza exerciţiilor urcă la maximum, se rupe carnea cu bătături, devine carne vie şi se umplu paralele de sânge”. Şi nu te înfricoşa imaginea cu sângele tău umplând aparatul de gimnastică? „Nu, mă temeam să nu-mi alunece palmele pe sângele meu”.
Pentru a triumfa la Mondiale şi Olimpiade, fetiţele de 10-11 ani, antrenate uluitor de şefii fabricii de medalii de aur, Bitang şi Bellu, renunţă la copilărie, altfel rezultă o limonadă, un surogat.
„Ştiţi ce visam în cantonamentele cu anii, să avem voie la o plimbare de mână cu un băiat şi să putem mânca la cofetărie o savarină şi o amandină”.
După ce a încheiat cariera sportivă, Nadia Comăneci şi-a cumpărat 236 de păpuşi, aranjate într-o cameră specială cu păpuşi pe care le-a visat în toată copilăria şi adolescenţa.
„Acolo, pe podium, la premiere, ştiţi ce cuvinte îmi veneau în minte? Cum tu, Nadia, fata din Oneşti, faci să se cânte imnul?”