x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cui îi e frică de deflaţie?

Cui îi e frică de deflaţie?

de Ionuț Bălan    |    27 Noi 2013   •   11:44

Cine sunt cei ce se tem de deflaţie? Cei care au fost prinşi de criză cu apartamentele nevândute, cu credite ipotecare acordate aiurea, dar şi cei ce roiesc în jurul statului angajat în proiecte finanţate prin titluri de stat cumpărate de băncile comerciale şi refinanţate din nivelul de trai, cu ajutorul impozitelor. Chiar dacă deflaţia are avantaje certe: ieftineşte materiile prime, micşorează costul capitalului şi oferă mărfuri la preţuri mai apropiate de puterea de cumpărare.

Şi ştiţi cine au fost ultimii care au combătut deflaţia? Europenii. Banca Centrală Europeană a scăzut dobânda de refinanţare aproape de zero pentru a susţine preţul activelor. Adică, politica monetară se opune eliberării de resurse din portofolii către economia reală, acordând un vot de încredere celor care s-au dovedit a fi cei mai proşti administratori: bancherii. Iar banii vor ajunge, ca de obicei, la oamenii de marketing din bănci, care nu ştiu să evalueze riscul.

Dar să nu uităm că americanii s-au remarcat primii prin încercarea de a menţine preţul activelor cu ajutorul relaxării cantitative. În definitiv asta n-ar fi fost o problemă dacă s-ar fi putut face business în continuare. Numai că menţinându-se preţul imobilelor la un nivel ireal prin reglementări, Statele Unite pierd pe partea de şomaj. Fiindcă rămân încărcate cu costuri şi nu-şi permit să finanţeze domeniile manufacturiere. Cam la fel cum se întâmplă şi în România, unde în loc să se execute garanţiile aferente creditelor, pentru a se procura lichidităţi, s-a inventat Programul Prima Casă, ca să nu mai scadă preţul activelor. Iar după ce s-a omorât puţina piaţă imobiliară, s-a ajuns să nu mai crească nimic nici în economia reală, pentru că puţinele resurse disponibile au fost oferite statului, oprindu-se creditarea sectorului privat.

Am văzut cum “luptă” statele cu deflaţia. Dar ştie cineva cine a comis păcatul originar? Keynes “decretează” că preţul activelor determină nivelul ratei de ocupare a forţei de muncă. Iar un declin ar trebui combătut prin majorarea  ofertei de bani de către băncile centrale (de exemplu, prin cumpărarea de titluri de stat), pentru a creşte la loc preţul imobilelor. Deşi Phelps atrage atenţia că e imposibil ca preţul activelor să revină pe trend ascendent fără ca celelalte preţuri, inclusiv cel al muncii (salariile), să nu crească. 

Mai grav este însă că recomandările lui Keynes sunt puse în practică în prezent. Măsurile de relaxare cantitativă (su¬plimentare de masă monetară), materializate în achiziţia de titluri de stat, ajută băncile să nu mai execute garanţiile aferente creditelor neperformante, ceea ce conservă preţul activelor. Iniţiativă ce satisface interesele politicienilor, dar ignoră avertismentul fostului preşedinte al Fed, Alan Greenspan, care spunea că “cea mai gravă criză financiară de după Al Doilea Război Mondial”, se va încheia “abia după stabilizarea preţurilor din sectorul imobiliar”.

Din câte se observă, politicii monetare i se dă o prea mare importanţă în salvarea economiilor, chiar dacă nu creează locuri de muncă şi nu rezolvă problema antreprenorilor.



×