Culmea crizei: pizza cu o măslină

La ce să fie criză? La salate vieneze, la roşii turceşti, la ridichi şi ţeline olandeze? Criza e la ei, la olandezi, turci, austrieci, dacă nu-şi vând roşiile, salatele şi ţelinele. Tu n-ai treabă. Nu produci, n-ai criză. Se-nchid benzinăriile? Ei şi? Îşi vor lua gâtul austriecii, turbează Patriciu. Nu faci autostrăzi? Îşi taie neamul lui Bechtel venele. Şi ungurii. Care au ajuns cu partea lor de autostradă până la graniţă, unde noi încă facem studii de fezabilitate.

Viaţă de criză. Lumea se micşorează, cre­ditele intră la apă, băncile se reaşază, Vanghelie are premoniţii: va fi cândva revelaţia politică dâmboviţeană absolută, Obama de la poalele Carpaţilor. S-a născut cea mai meschină pizza, s-a înălţat cea mai amărâtă vilă de viitor, Nanovila. Viaţa o ia invers spre adevărurile primordiale, megasăraci şi curat lipiţi pământului, pământ căruia i-a scăzut preţul în euro cât să priască expropierilor pentru autostrăzi şi pasaje. Şi încă un semn de criză. Mai pauper ca niciodată, Nati Meir s-a lansat la Preşedinţie, băgând mâna în decolteul dizeuzelor de campanie, ca să depună acolo o prăpădită bancnotă de cinci lei. Şi ăsta venea să cumpere Steaua.  

Comunismul habar n-avea de criză şi de aia se simţea bine. Marx, Engels, Lenin - Ceauşescu nici atât - nu pricepeau chestia asta, deoarece criza era întotdeauna dincolo. Pe marginea prăpastiei. La capitalişti. Azi, când valorile simple, dar pure renasc, motiv pentru care vaporoasa Nichita pozează gravidă, iar Nati Meir aminteşte de vremurile romantice ale candidaturilor prezidenţiale Popilean, Mudava, Nuţu Anghelina, problema crizei e, ca şi pe vremea lui Marx, la ăilalţi.

De ce să ai tu criză? Din cauză de salate vieneze, roşii turceşti, ridichi şi ţeline olandeze? Criza e la ei, la olandezi, turci, austrieci. Dacă nu-şi vând roşiile, salatele şi ţelinele. Tu n-ai treabă. Nu produci, n-ai criză. Se-nchid benzinăriile? Ei şi? Îşi vor lua gâtul austriecii, turbează Patriciu. Nu faci autostrăzi? Îşi taie neamul lui Bechtel venele. Şi ungurii. Care au ajuns cu partea lor de autostradă până la graniţă, unde noi încă facem studii de fezabilitate. Suntem al dracului de pereni la studiile de fezabilitate. Nu le terminăm ca să nu intrăm în criză.

La noi criza rămâne la poartă. Stăm bine mersi la iarbă verde, cu portrete, cravate roşii-portocalii-galben-albastre, cu bonuri de mici, bere, asculţi înregistrări cu Băse, Geoană, Vanghelie, Cristi şi Crin. Eventual în franceză. Neapărat imnul lui Moga.

Viaţă de criză. Croaţii au moşit o variantă ecologică dură la chifteaua porno sau aripioarele de pui incendiare, anume pizza de criză. Fără caşcaval, pe numele mic Recesiunea. De fapt, fără mai nimic. Ceva făină, apă cât încape, juma de ceapă, o limbă sos de roşii, o măslină. O măslină. "Recesiunea" e pentru patru guri, care plimbă măslina pe rând, ca să-i simtă gustul.

Ciudat e că ţiganii, leşinaţi să aibă nume la modă - Alianţa, Bunăstarea, Biruinţa - n-au pus botul la numele Recesiunea. Din superstiţie, parcă văd o labă de iepure.

Măcinaţi de aceeaşi obsesie, indienii au fabricat casa Nano. Se asortează cu maşina Nano, un Lăstun de 2.000 de dolari cu video, în care încap opt indieni care se uită la "O floare şi 2 grădinari". Casa Nano aduce cu apartamentele de confort 4 ale lui Ceauşescu. Între 27 şi 45 de metri pătraţi, pentru familii între trei şi cinci persoane. În bucătărie se intră pe rând, ca în apartamentul de două camere pe care Emil Bobu îl avea de sanchi în Floreasca, adică stătea şi el la bloc. Camerele, ca să vă faceţi o idee mai exactă, au mărimea debaralei în care doarme fata lui Horia Moculescu, exilată între camera maică-sii şi camera lui ta-su, conform ultimelor declaraţii de avere ale compozitorului făcute la oră de vârf.

Japonezii, eternizaţi în criză (au sărbătorit de curând al şaptelea an), au inventat profesorul-robot. Nu cere, nu bagă-n gură, nu pune la suflet, nu iese în faţă la Guvern decât scurtcircuitat.

Halucinaţii de criză. Marian Vanghelie, grecul care a coagulat PSD-ul şi a curăţat partidul de romul Mădălin Voicu, a mărturisit că peste opt, zece, sau unsprezece ani va fi cel mai tare om politic din România. Deocamdată e cu mâna pe scaunul preşedintelui Geoană.

Până una alta (în loc de P.S.), constatăm că în cea mai nenorocită stare de criză se află amârâta stă cu zilele la toaletă. Nevasta "mai nimic" iese din wc abia noaptea târziu, la ora dezgropării Elodiei, după ce ajunge acasă bărbatu-su, care a avut şedinţă şi n-ar fi de mirare să aibă şi amantă.

Geamătul de criză "eh, mai nimic" e sublim ca starea economiei. Dacă nu cumva o fi rodul "Recesiunii", pizza cu o măslină, ce duce la constipaţia de criză. Nu bagi, nu iese.