Cultura generala

In liceele noastre, se face "cultura generala", insa ce-i asta si cat de generala sau de particulara trebuie sa fie astazi cultura, nu stiu nici ministrii.

In liceele noastre, lectiile cu care ar trebui sa inceapa invatatura nu-s predate de nimeni, fiindca nimeni nu le-a invatat, ca sa le poata da mai departe. E vorba de lectiile despre tehnicile invatatului si foloasele imediate si, in timp, ale asa-numitei culturi generale. Absolventii liceelor, cand ajung in alte lumi, descopera ca strainii n-au, ca noi, cultura generala - ca nu cunosc nici formula acidului sulfuric, nici care e capitala Madagascarului, iar ce e de-a dreptul impardonabil, nici ce lungime are fluviul Mississippi - si conchid ca romanii sunt destepti, iar ceilalti, restul lumii, prosti. Absolut toti romanii cu care am stat de vorba in Germania, Statele Unite sau Canada, mi-au vorbit de ignoranta localnicului in toate celea, adica in treburile in care pana si cel mai marginit absolvent de liceu de la noi tot stie ceva.

Cultura generala e un fel de a sapa 10 fantani de cate un metru adancime, in loc sa sapi una de 10 metri. Sunt, e drept, si locuri unde panza freatica e la suprafata, dar prima regula a fantanii e sa mergi la adanc. In opinia mea, liceul care nu are, ca lectie-cheie, in orarele pe toti anii lucrul cu computerul si lucrul cu programele nu numai ca nu e bun de nimic, dar face un mare rau tarii si viitorului imediat.

Cred, de asemenea, ca tot elevul trebuie sa vorbeasca la absolvire doua limbi de circulatie si ca limbile straine trebuie sa fie examenele cele mai dure. Statul democratic e o stare de lucruri si, totodata, un mod de folosinta. Cateva dintre materiile care-s obligatorii ar putea fi foarte bine facultative, insa cursul care sa se cheme Societatea, si chiar asta sa-i invete pe liceeni, cum functioneaza bine statul civilizat, e - va rog sa-mi iertati indrazneala - mult mai important decat algebra si geometria, ca factori de cultura generala. Ba chiar si decat nesfarsitele cursuri de literatura. La literatura, omul ajunge si singur, dar Societatea se invata cum trebuie numai cu mentor. In cele mai multe cazuri, intrebarile de bun-simt privitoare la continutul invatamantului par aberante, prin relatie cu niste programe traditionale. Si prin insusi acest fapt, aberante. Sa ma explic: la Universitate, la Filologie, unde cartile sunt subiectul permanent, nu exista catedre de tehnica si practica scrisului si nici de facerea cartilor. Am avut ocazia sa descopar ca in nici una dintre nenumaratele facultati de Jurnalistica, nascute din neant dupa 1990, obiectul principal nu e scrisul propriu-zis al articolului. Absolventii de la Ziaristica au cultura generala a jurnalismului, cu care pot sa-i sperie pe toti meseriasii ziarelor, dar nu cumva sa-i pui sa scrie! Nu ca n-ar fi in stare sa compuna un text pasabil, cu care sa castige ca niste slujbasi oarecare un salariu oarecare, dar, nestiind ce dar imparatesc e scrisul din placere, cu o motivatie interioara deslusita, nuantata si atent articulata, scriu ani de-a randul din sila.

Exista o cultura a motivatiilor, deasupra culturii generale, care te duce acolo unde ti-e locul potrivit. Lectia de Cultura motivatiilor se preda numai in tarile unde elevii sunt mai prosti ca ai nostri, fiindca habar n-au la cate grade fierbe unghiul drept si nici ce localitati inunda Oltul in satele unde primarilor li se rupe in 3,14 de Societate.