Cum mănîncă fraierii bătaie

CHESTIUNEA ZILEI
Sîmbăta proastă pentru poliţişti. Unul a încasat-o cu bărbăţie, fiindcă habar n-avea pe ce stradă e, altul şi-a luat zilele, pentru că a ratat concursul vieţii lui, cîţiva au fost reclamaţi că i-au bătut pe nişte tineri viguroşi care aveau boală pe homosexuali şi militau pentru curăţenia morală a naţiei pe toate părţile.

CHESTIUNEA ZILEI
Sîmbăta proastă pentru poliţişti. Unul a încasat-o cu bărbăţie, fiindcă habar n-avea pe ce stradă e, altul şi-a luat zilele, pentru că a ratat concursul vieţii lui, cîţiva au fost reclamaţi că i-au bătut pe nişte tineri viguroşi care aveau boală pe homosexuali şi militau pentru curăţenia morală a naţiei pe toate părţile.

Poliţistul care a mîncat bătaie era din Argeş. Şi a mîncat bătaie de fraier. Îşi făcea rondul de noapte cînd s-a apropiat de el unul criţă, dar curios să afle unde e strada pe care locuieşte. Era atît de beat că nu ştia exact dacă n-ajunsese pe autostradă. În asemenea condiţii l-a lovit norocul, a dat peste un poliţist comunitar. Şi i-a dat una. Preventiv. Apoi l-a întrebat de bine. Adică de-o stradă. Comunitarul habar n-avea. Băăăă, eşti comunitar şi nu-ţi cunoşti oraşul? Şi zbang, a doua scatoalcă. Avea şi-o rangă la el, dar n-a mai fost nevoie. Poliţistul era un tînăr chipeş, fără experienţă, dar cu viitor, deşi n-auzise de stradă. Pînă la urmă a scăpat, a primit întăriri şi beţivul a aflat la sediu unde-i strada.

Ăsta, cred, e rostul poliţistului comunitar. S-o ia în locul tău. Să se jertfească eroic pentru cetăţean. Să-l apere de inşii mangă, aurolaci, infractori... Să se aşeze cu pieptul înainte în faţa răului citadin. Prăpăditu’ ăla din Argeş a furat-o în locul oricărui locuitor onest, care se simte în siguranţă, fiindcă se ştie oricînd apărat de poliţie. Acum nu ştiu dacă poliţistul chiar trebuia să mănînce bătaie. Zici poliţist, te gîndeşti la serialele americane. Cînd apare comunitarul lor nu crîcneşti. Au o tehnică de speriat, nu ştii cînd te-au sucit cu faţa la perete, la maşină etc., răscrăcărat. Poliţiştii noştri întîi socializează şi apoi se apără. Da’ uite că sînt situaţii cînd nu mai ai timp.

Am tot bătut Bucureştiul în ultima vreme şi n-am întîlnit decît două maşini pe care scria Poliţia comunitară. Una în gura Oborului (o dubiţă), alta (autoturism) prin Floreasca – Barbu Văcărescu, pe unde stau la pîndă băieţii de la rutieră. Poliţistul de la Obor parcă mai avea treabă. Era un tip săritor, care ştia şi străzile şi te îndemna s-o iei prin pasaj, ultima creaţie a lui Videanu. Ceilalţi, din Floreasca, aşteptau să se apropie ziua de leafă. Personaj misterios, cînd e, cînd nu e, poliţistul comunitar nu s-a obişnuit cu statutul european al României, dar e hotărît să înveţe măcar străzile, fiindcă oricînd poţi să dai de un nebun care întîi dă şi p-ormă întreabă. Altfel, cam nasol pentru poliţişti. Nu mai ştiu cînd, pe unul l-a bătut un boyguard la Cluj. Altul a furat-o pe la Buzău, în sediul unei instituţii publice. Constaţi că, în libertate, poliţiştii o încasează. E drept, se reabilitează la sediul poliţiei. Cum s-a întîmplat cu ăia ieşiţi să le bage minţile în cap homosexualilor, enervaţi că au fost snopiţi din cauza obscenilor, care "ies ca păduchii în frunte în orice ocazie".   

Un ofiţer din Botoşani s-a sinucis într-un spital din Iaşi. Vecinii spun că părea amărît după ce pierduse concursul de şefie la fostul doi ş-un sfert pe judeţ (DGIPI). Direcţie importantă, secrete multe, interese mari, credem că mai trebuie săpat, că – vorba unuia pe comentarii – dacă nu eşti un tip echilibrat, nu prea ai ce căuta într-o asemenea poziţie.

Sîmbăta asta, cel mai bine au ieşit jandarmii călare, de serviciu la gay, lesbiene şi travestiţi. Am întîlnit cîţiva pe Strada Viitorului. Unul îşi adăpa calul. Cum a fost?, întreb. Bine, noi eram sus, în şa.