Cum să devii... exact cine eşti cu adevărat

E o teorie a cărei fană declarată sunt. Şi nu sunt singura. Am descoperit că există chiar grupuri de oameni care se întâlnesc ca la un club de carte sau ca la o şedinţă de recuperare după vreo pacoste existenţială şi care-şi descoperă... sinele.

Sigur, nu e o treabă care se încadrează tehnic în 10 şedinţe sau în vreo perioadă de timp, dar există posibilitatea ca, practicând descoperirea de sine, să obţii nişte rezultate formidabile în ce te priveşte, fie că e vorba de muncă, viaţa personală sau, pur şi simplu, pasiuni de timp liber. Am citit un studiu (britanic, desigur) despre acest fenomen şi n-am descoperit acolo vreo tehnică imposibil de abordat.  Chiar dacă pare uşor abstractă ideea de a te regăsi, modalităţile prin care poţi să... minţi mai puţin despre tine sunt concrete şi chiar logice. N-am să vă expun toată teoria şi toate tehnicile cu care se operează în cadrul acestor grupuri, dar am să extrag câteva idei, poate le puneţi pe gând...

Bunăoară, aproape ca la psiholog, eşti invitat să te întorci în copilăria ta şi să-ţi aminteşti ce bucurii trăiai, ce angoase aveai, ce nedumeriri, ce activitate îţi plăcea mai mult decât orice, ce oameni admirai, despre ce-ţi plăcea să vorbeşti, ce prieteni aveai. Din orice amănunt poţi obţine o informaţie despre tine, pe care ai pierdut-o devenind un om mare, ocupat, stresat sau doar prea atent la restul lumii, nu la tine însuţi. Teoria nu se opune evoluţiei prin care trecem cu toţii, nu anulează realizările noastre importante şi nici nu ne obligă să trăim doar contemplând trecutul.

Dimpotrivă. Ne asigură o mai bună organizare a vieţii care rămâne de trăit după ce te ocupi cu munca şi viaţa altora din jur. Pe perioada şedinţelor de grup ţi se sugerează să-ţi găseşti preocupări care odinioară te făceau fericit, chiar dacă unele par, poate, ridicole în contextul vieţii pe care o trăieşti acum. Totodată, ţi se sugerează să elimini din preocupările zilnice de acum tot ce arată a balast ocupaţional sau tabiet prea îndelung practicat, dar neapărat să găseşti un substitut pentru acestea. Cel mai recomandat - şi nu mereu cel mai la îndemână - e un grup de prieteni cu care să râzi, cu care să ai activităţi distractive, creative, interesante. Cei mai mulţi oameni care nu reuşesc să ajungă la ei înşişi n-au habar că asta vine în primul rând dintr-o voce negativă care le şopteşte mereu în creier că ei nu pot face anumite lucruri, că ei nu au viaţă frumoasă, că ei nu sunt fericiţi, că ei nu pot avea ce au alţii... Când reuşeşti să devii pozitiv, mai ales în ce te priveşte, şi când reuşeşti să-ţi propui nu să faci ceva perfect, ci doar ceva mai bine decât ai făcut-o până acum, eşti deja pe un drum mult mai scurt spre... tine.

În fiecare dintre noi există o finţă mult mai capabilă şi mai interesantă decât aceea pe care o vedem zilnic în oglindă sau o analizează prietenii când ne privesc. În fiecare dintre noi a mai rămas ceva din copilul care nu şi-a împlinit toate visele, dar şi din adolescentul care nu şi-a consumat porţia de răzvrătire şi nici nu şi-a lămurit toate întrebările la care nici un om mare nu i-a răspuns când avea cel mai tare nevoie. Încercaţi să intraţi din când în când în contact cu aceste fragmente din viaţa voastră şi veţi afla cât de valoros e Omul Mare care sunteţi astăzi.