Musafirii fotbalului ne-au răvăşit sufrageria, au pus mizerie pe clanţă şi apoi au rîs peste umăr gazdelor, arătîndu-le cît de înalt le este degetul dintre arătător şi inelar. Gospodinele înţepate-n fund şi rău rănite-n orgoliul lor de cumetre fără graţie au luat rufele murdare la frecat prin piaţa publică. Iar garagaţa asta de toată jena, antrenată în jurul echipei naţionale, lăutăreşte, iată, şi la reluarea campionatului intern.
Musafirii fotbalului ne-au răvăşit sufrageria, au pus mizerie pe clanţă şi apoi au rîs peste umăr gazdelor, arătîndu-le cît de înalt le este degetul dintre arătător şi inelar. Gospodinele înţepate-n fund şi rău rănite-n orgoliul lor de cumetre fără graţie au luat rufele murdare la frecat prin piaţa publică. Iar garagaţa asta de toată jena, antrenată în jurul echipei naţionale, lăutăreşte, iată, şi la reluarea campionatului intern.
Şase dintre cele şapte echipe care ne vor reprezenta în cupele europene se vor antrena astăzi în campionat.
Meciul pe care Dinamo îl va susţine la Vaslui pare să ţină capul de afiş, dacă avem în vedere matematica nenuanţată a clasamentului. Dar o astfel de recomandare logică păleşte atunci cînd, aşa după cum spuneam, cumetrele au chef să-şi tăvălească dindărătul prin primăriile fotbalului. Adrian Porumboiu, molcom în aparenţă, dar clocotitor în ambiţiile sale, a înţepat primul. Şi a ţintit exact acolo unde se gîdilă cel mai tare fraierul. Pe Mircea Rednic l-a atins în apucăturile duplicitare ale Strîmbului şi lui Cristi Borcea i-a citit din cartea încă nescrisă a amintirilor din peluză. Replicile au fost pe măsură, încadrîndu-se milimetric în aşteptările vasluianului. Altfel spus, punct ochit, punct lovit. Strîmbul, adică tocmai el, ameninţă cu justiţia. Iar pe Cristi Borcea l-a forţat spre strigătura de revoltă caracteristică parvenitului care-şi refuză trecutul. Aparent, meciul orgoliilor s-a încheiat la egalitate. Numai că, în timp ce Adrian Porumboiu şi-a construit ministerul său, Borcea împrumută astfel de instituţii. Diferenţă de şcolarizare. O diferenţă care poate fi recuperată sau nu numai în terenul de joc, în condiţiile în care echipa din Ştefan cel Mare nu se va lăsa împovărată de mediocritatea conducătorilor săi.
Un alt meci care aşază faţă în faţă două echipe cu griji europene se va consuma în Giuleşti. În acest caz, uvertura comentariilor a fost una cuviincioasă, lăsînd prim-planul meciului din teren. Un meci interesant în premisele sale. Peseiro a reuşit la Rapid să alăture eficienţei un plus de spectaculozitate fără de care Giuleştiul nu este corect definit. Antrenorul are materie primă pentru o asemenea construcţie şi mai are el calitatea de a se impune autoritar în faţa unor jucători răsfăţaţi de talent. Dan Petrescu lucrează un material mai puţin ofertant. Nu-şi permite volte înalte şi fantezii debordante. Lustruieşte însă meseriaş un pragmatism eficient. Doar clătinarea apărării îi poate crea dureri de cap Bursucului. Defensiva Urziceniului pare mai vulnerabilă în debutul acestui campionat decît în trecut.
Farul Constanţa – Steaua şi Universitatea Craiova – Politehnica Timişoara reprezintă meciuri aşteptate cu răspunsuri mult mai interesante decît scorul final. Cum vor reuşi timişorenii să depăşească şocul depunctării? Cum se vor integra în echipă Semedo şi Ogăraru, cum va fi acoperită absenţa de la Steaua a căpitanului Rădoi?
Citește pe Antena3.ro