Curs scurt de Geografiile patriei

Într-o intersecţie de pe Calea Plevnei, o femeie mică de stat, o mână de om, una din acele fiinţe ofilite, fără vârstă, m-a întrebat dacă sunt din Bucureşti şi dacă-l ştiu pe doctorul Georgianu. Ideea era că doctorul  Georgianu - sau poate Gogeanu, fiindcă mititica morfolea rău cuvintele, cu puţinii dinţi pe care-i mai avea - lucra pe undeva, pe aproape şi că bucureştenii din partea aceea de oraş trebuia să-l ştie.

Femeia mi-a zis că suferă cu plămânii şi că fusese îndrumată spre Georgianu - s-au poate Gogeanu - de o persoană ştiutoare care-i spusese că-l găsea "în spate, la cantina pentru handicapaţi". Cantina la rândul ei, se găsea "nu departe de casa de ajutor reciproc", iar casa de ajutor reciproc se afla şi ea "acolo, unde dădură ăia, la alegeri, nişte ajutoare". Nu era exclus ca un cetăţean din partea locului să priceapă ceva din geografia sărăciei, aşa cum i-o înfăţişa bolnava. În toate marile oraşe, oamenii trăiesc în geografia intereselor lor. Femeia avea tot dreptul să se mire că nu ştiu unde e cantina pentru handicapaţi. Doar toată lumea ştia! Toată lumea ei, întrucât o bucată de pâine şi un castron cu ciorbă căpătai şi dacă aveai amândouă picioarele. Problemele mari pentru lumea bătrânei începeau când se ivea cazul să aibă de a face cu geografia oficială, a instituţiilor administrative şi sanitare a celorlalte lumi, cele ştiutoare de carte, obişnuite cu ghişeele şi certificatele, cu vorbirea clară, modelată în cabinete de stomatologie. O lume care nu se informa la colţul străzii, întrebând pe unul şi pe altul.

O geografie numai a lui, încâlcită şi fără nici o legătură cu harta funcţiunilor statului, avea şi bătrânul, tot mărunt şi tot sfrijit, care venea din provincie fiindcă auzise că undeva, "pe lângă un minister din Centru", se dădea "viajera agricolă". Avea cu el ceva acte, numai că nu ştia ce să ceară, unde să ceară şi cum să ceară. În geografia vieţii sale de până în acea zi, teritoriile numite "rentă viageră", "pensie socială" şi "agenţia"  pentru nu ştiu care sprijin la bătrâneţe erau nişte poveşti de la Bucureşti. Mai ales că bătrânul, a cărui vârstă înaintată, spre deosebire de a femeii, i se vedea în toată starea, venea "tocmai de la Movila Miresii". O comună, dacă nu mă înşeală memoria, "tocmai" în judeţul Brăila. La optzeci de ani, un drum în necunoscut, dintr-o  localitate unde, de bine de rău, s-a putut trăi cu "economia de ogradă" - cum o numea un ţăran uitat la pensie - e o pedeapsă.  Bătrânul nu auzea, nici nu pricepea ce-i spuneai. Era viu, dar în afara vieţii de dincolo de ograda lui, dincolo chiar de dicţionarul nostru de fiece zi. Ca el sunt sute de mii, răspândiţi în toată geografia României a anului 2010.

La anul, vor avea de înfruntat o altă geografie, fiindcă fiecare guvernare vine cu altă hartă a legilor şi a instituţiilor care lucrează cu aceste legi. Pentru ei, oricât de pozitiv am gândi, soluţia e una singură: să se mai nască odată dar într-o ţară care să fie accesibilă tuturor celor născuţi între hotarele ei.