Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Până acum, un lucru măcar părea clar. În caz de confuzie, Curtea Constituţională era cea chemată să dea unui text de lege o interpretare finală şi obligatorie. Am depăşit şi momentul acesta. Acum, Emil Boc e cel care interpretează, la rândul lui, deciziile Curţii, în aşa fel încât să poată face ce vrea pe mai departe. Sau mai cere o dată Curţii să spună dacă “neconstituţional” chiar înseamnă “neconstituţional”.
Spune Curtea că asumarea răspunderii pe Legea educaţiei e neconstituţională? Vine imediat Emil Boc şi zice că nu e chiar aşa. Că nici Curtea nu ştie ce să spună, pentru că patru judecători au o opinie, patru altă opinie şi al nouălea are o “opinie concurentă”, care ar părea un fel de abţinere. Din punct de vedere ştiinţific, un asemenea argument se numeşte, din antichitate şi până azi, minciună sfruntată. Curtea a decis neconstituţionalitatea angajării cu votul a cinci membri. Unul din aceşti cinci judecători are în vedere alte motive decât ceilalţi patru, dar e de acord cu concluzia finală, de unde şi “opinia concurentă” pe care a depus-o. Prin definiţie, o opinie concurentă nu e una divergentă. Totul e clar pentru toată lumea, mai puţin pentru Emil Boc. Dar premierul nu se opreşte aici. Apelează şi la al doilea argument cu care ne duce de la minciună la teatrul absurdului.
Curtea – zice dânsul – a sesizat corect un conflict juridic între Guvern şi Parlament. Dar asta a fost odată. Acum, chestiunea e rezolvată, pentru că premierului i s-a dat voie să citească textul legii în faţa Camerelor reunite şi pentru că opoziţia a introdus moţiunea de cenzură. Cu alte cuvinte, nu mai avem de a face cu un conflict juridic din moment ce opoziţia solicită nu numai respingerea legii, ci şi demiterea Guvernului, aceeaşi opoziţie care a sesizat Curtea în legătură cu neconstituţionalitatea asumării.
Observaţi că, în opinia profesorului de Drept constituţional Emil Boc, Parlamentul poate să valideze o procedură declarată neconstituţională prin simpla ei declanşare, deşi în reuniunea Birourilor permanente s-a subliniat – am precizat şi eu – că trebuie aşteptat cu momentul angajării până când se pronunţă Curtea. De altfel, în şedinţa de dinainte de angajare, decizia Birourilor permanente pentru amânarea angajării nu a putut fi luată din cauza unor absenţe justificate (era vineri şi trei colegi din opoziţie nu au ştiut că se va convoca o nouă şedinţă de pe o zi pe alta, în condiţiile în care Curtea îşi amânase pronunţarea). S-a spus că dacă premierul a apucat să citească textul, gata, s-a zis cu deciziile Curţii! Dacă parlamentarii îl fugăreau sau îi tăiau microfonul, probabil că altfel se punea problema din punct de vedere juridic...
Din perspectiva PDL, există un argument juridic foarte “solid” în favoarea constituţionalităţii acestei proceduri. Dacă ea nu are loc, UDMR poate pleca din aşa-zisa coaliţie de guvernământ. Asta înseamnă că unii oameni îşi riscă posturile, asfaltările sau studiile de fezabilitate pe care le-au iniţiat în interesul naţiunii. PDL s-a luptat mult să obţină o Curte Constituţională a lui şi numai a lui. Iată că nici această Curte nu e bună, aşa că sarcina spinoasă a interpretării legilor şi procedurilor rămâne pe umerii, tot mai apăsaţi, ai lui Emil Boc. Iar preţul acestui circ constituţional este adâncirea haosului în care se afundă instituţiile statului.
Citeam zilele trecute că cei de la Universitatea Babeş-Bolyai analizează serios dacă să-i mai permită domnului Boc să predea Drept constituţional acolo. Nu ştiu la ce concluzie vor ajunge, dar eu îi sfătuiesc să păzească bine uşile universităţii. După teoria de mai sus, dacă domnul Boc apucă să-şi citească primul curs de la catedră, chiar şi fără public, orice conflict e încheiat şi acoperit.
Oricum, devine tot mai clar că reducerile de personal de anul viitor ar putea să vizeze toţi parlamentarii, toţi membrii Guvernului, toţi judecătorii Curţii Constituţionale, toţi judecătorii (în general), toţi cei care în timpul “crizei” s-au dovedit “penibili”. Ar putea însă creşte numărul procurorilor de la DNA. În felul ăsta, “reforma statului” ar putea să simplifice osatura statului, ierarhia sa şi să ne binecuvânteze cu o “dictatură luminată”.1
Citește pe Antena3.ro
