Czeslaw Milosz si refuzul duplicitatii

Czeslaw Milosz a aparat valorile libertatii intr-o vreme cand nu putini intelectuali pactizasera cu totalitarismul. Nu doar un mare poet, el a fost un exceptional interpret al ideologiei ca pasiune, hipnoza si automutilare etica.

A incetat din viata, in mult-iubita sa Cracovie, Czeslaw Milosz. In 1980, an din atatea puncte de vedere crucial pentru destinul Europei de Rasarit, se nastea Solidaritatea, iar Milosz primea Nobelul pentru literatura. Printre inspiratorii sindicatului liber se aflau intelectuali care se formasera citand eseul "Gandirea captiva", publicat de Milosz in Franta in 1952, in plin Razboi Rece. Poemele lui Milosz, inclusiv cele din anii ocupatiei naziste, ca si eseurile sale, mai ales cele scrise dupa decizia de a ramane in Occident in 1951, au influentat generatii de ganditori si activisti antitotalitari. In aceste randuri ma refer mai ales la "Gandirea captiva", carte fundamentala pentru priceperea mecanismelor de aservire a gandirii in logocratiile totalitare. Nu voi relua cele scrise de Dorin Tudoran, el insusi autorul unui eseu demistificator privind conditia intelectualului roman in Romania lui Ceausescu.

In acelasi sens, tin sa amintesc scrierile lui Paul Goma, ca si volumul de dialoguri dintre Dan Petrescu si Liviu Cangeopol, documente semnificative ale disidentei intelectuale din Romania. Mai recent, despre Milosz si Murti-Bingism ca forma de autoamagire a intelectualilor in societatile totalitare a scris Nicolae Manolescu in volumul "Inutile silogisme de morala practica".

"De ce conteza Orwell" se intituleaza o carte a eseistului anglo-american Christopher Hitchens, publicata in 2002. In consonanta cu acest titlu, as spune ca, dincolo de imensa valoare a poetului, Milosz conteaza, alaturi de un Orwell, dar si de un Arthur Kostler ori de un Albert Camus, pentru ca a oferit fundamente morale rezistentei antitotalitare. In timp ce un Jean-Paul Sartre publica, in plin stalinism, la inceputul anilor ’50, eseul de trista amintire "Les communistes et la paix", apologie aberanta a politicii externe sovietice, Camus si Milosz au indraznit sa denunte impostura etica a bolsevismului. In eseul sau, scris dupa sfasietoarea despartire de Polonia, Milosz a oferit o taxonomie, ori mai precis spus o caracterologie a supunerii fata de teleologia eshatologica a marxismului. Intelectualii analizati de el ii fusesera prieteni (cu Jerzy Andrzejewki petrecuse anii razboiului impreuna, participand la rezistenta antifascista si publicand in presa clandestina). Ulterior va scrie despre unii din acestia in fascinantele amintiri publicate sub titlul "ABC-ul lui Milosz" (1997-1998).

Nu putini au fost criticii lui Milosz in raport cu "Gandirea captiva": Gustaw Herling Grudzinski, unul din stalpii revistei de exil Kultura, i-a reprosat ca in chip aproape pervers ar fi justificat complicitatea cu sistemul. Altii au vorbit despre fatalismul perspectivei milosziene. In realitate, poetul propunea, prin termenul de Ketman, o explicatie pentru disponibilitatea intelectualilor (ori a multora dintre ei) de a se "angaja" de partea miscarilor utopic-radicale a caror victorie aparea drept iminenta, ori chiar inevitabila. Ceea ce era denuntat in eseul lui Milosz era ingenuncherea duplicitara in fata unei Istorii fetisizate si divinizate. Hegelianismul marxizant, inclusiv in versiunea sa degenerat stali-nista, era supus unei analize neiertatoare. Nu era o pozitie comoda in acei ani, iar stanga vestica nu a salutat volumul lui Milosz. A fost acuzat, ca si Koestler, de "tradare", apostazie, anti-comunism visceral (pentru Sartre, "anticomunistul era un caine"). Printre putinele publicatii care au discutat serios ideile sale au fost Encounter si Partisan Review (Nicola Chiaromonte a recenzat elogios "Gandirea captiva").

Ulterior, dupa stabilirea in Statele Unite (unde a predat literaturi slave la University of California din Berkeley), Milosz a fost tot mai acceptat in cercurile culturale dominante. A stiut intotdeauna sa-si pastreze demnitatea si a scris fara menajamente impotriva duplicitatii, fariseimului si lasitatii morale. Tocmai de aceea este amuzant sa vezi ca un cunoscut poet american, Robert Pinsky, il elogiaza acum, scriind in New York Times ca "Gandirea captiva" nu ar fi atat o opera anticomunista cat mai degraba o "relatare privind capcanele, compromisurile, auto-inselarile si ipocriziile sinucigase ale intelectualilor intr-un stat politienesc". In ce ma priveste, am citit cartea lui Milosz tocmai ca o analiza a mirajului ideologic din tiraniile bazate pe suprematia "Noii Credinte", cum a numit el doctrina marxista.

Evident, Milosz dispretuia si detesta orice despo-tism, insa cel comunist nu a fost unul traditional. Fara mitul istoriosofic-salvationist care i-a fost substanta vitala, acest tip de tiranie nu ar fi fost cu putinta. Evident, dupa moartea lui Stalin s-a produs destramarea "vrajii" ideologice. Insa duplicitatea explorata de Milosz a continuat sa faca ravagii. "Gandirea captiva" ramane o carte importanta pentru ca in ea se discuta, cum scria chiar Milosz in februarie 1981, cauzele profunde ale aspiratiei spre certitudini absolute, fie ele si cele mai iluzorii.