Da, tovarăşa dirigintă! Aţi avut dreptate! Vă rugăm să ne iertaţi!

In acest moment, in Romănia există o adevărată modă a reformismului absolut, care nu ţine seama nici de nuanţe, nici de circumstanţe. Teza fundamentală a acestui curent e căt se poate de scurtă: clasa politică e rea, să o schimbăm. Nu există nuanţe, nu există diferenţe. Această idee e susţinută atăt de cei care nu au ajuns in prim-planul scenei şi vor să-şi facă loc cu coatele, căt şi de cei care sunt in prim-plan şi vor să pară a fi in altă parte.

"Da, tovarăşa dirigintă! Aţi avut dreptate! Am greşit... Noi, clasa 322P, ne luăm angajamentul să nu mai facem. Lăsaţi-ne să stăm pe coji de nuci, dar nu ne părăsiţi. Ştim, meritaţi o altă clasă, o clasă mai bună, de engleză avansaţi. Dar o să ne indreptăm... Dacă ne cereţi, ne dăm şi noi demisia pentru cinci minute..."
De fapt, la şcoală există o regulă: cănd chiulesc prea mulţi dintre elevii unei clase, profesorul ii ceartă tot pe cei care sunt prezenţi. Mai tărziu, in viaţă, regula poate merge mai departe, mecanismele se schimbă puţin, dar principiul rămăne acelaşi: cănd intr-un sistem există oameni care nu funcţionează bine, cel puţin unul dintre ei va incerca să se salveze, cerănd schimbarea tuturor, cu excepţia sa. Avem de-a face cu o nouă lege a lui Murphy. Nu am inventat-o eu. E smulsă din realitate. Eu nu am făcut altceva decăt să o formulez.

Sistemul politic e emblematic pentru această strategie perversă. Dacă privim cu atenţie in jur, observăm că mulţi dintre cei care se bucură de o anumită aură de popularitate şi-au clădit-o blamănd intreaga clasă politică. Sunt oameni care se desenează pe ei inşişi drept soluţie unică şi providenţială intr-o mare de incompetenţă, corupţie şi ticăloşie indolentă. Pentru omul obişnuit, nedeprins cu sofisticăriile discursului politic, cel care critică incompetenţa nu poate fi el insuşi incompetent. Cel care atacă corupţia nu poate fi el insuşi corupt. Există zone extreme ale demagogiei faţă de care cetăţeanul nu şi-a dezvoltat suficienţi anticorpi. O a doua caracteristică a acestui tip de politician e faptul că, de-a lungul carierei sale, nu a făcut nimic concret sau aproape nimic. Nu a avut timp. Pentru că "a luptat" mereu cu sistemul care nu-l lasă să mişte şi a atacat mereu erorile celor care incercau, mai bine sau mai rău, să construiască ceva.

In acest moment, in Romănia există o adevărată modă a reformismului absolut, care nu ţine seama nici de nuanţe, nici de circumstanţe. Teza fundamentală a acestui curent e căt se poate de scurtă: clasa politică e rea, să o schimbăm. Nu există nuanţe, nu există diferenţe. Această idee e susţinută atăt de cei care nu au ajuns in prim-planul scenei şi vor să-şi facă loc cu coatele, căt şi de cei care sunt in prim-plan şi vor să pară a fi in altă parte.

Moda cere schimbarea totală in parlament, in instituţii publice, dar şi in partide. Baza fenomenului e căt se poate de simplă şi de cinică. Lucrurile merg mai degrabă prost in Romănia, iar publicul ascultă cu plăcere orice discurs care cere tăierea de capete. Adevărul trist, din aceeaşi Romănie, rămăne totuşi următorul: lucrurile merg prost mai ales pentru că prim-planul scenei publice e ocupat de oameni care vorbesc in loc să găndească, vorbesc in loc să construiască, de oameni care nu fac altceva decăt să arate cu degetul spre alţii.

Nu poţi pune semnul egalităţii intre toţi membrii unei instituţii, oricare ar fi ea. In ultimul deceniu, Romănia a avut unele succese in privinţa inflaţiei, creşterii economice, accesului in organizaţii internaţionale. Succesele astea se datorează tot unor oameni, poate mai muncitori, mai pricepuţi, oameni din mai toate partidele sau chiar "fără de partid". Vorbeşte cineva despre ei? Niciodată. Reforma generală şi absolută trebuie să-i măture pe toţi. Romănia tocmai ajunsese la momentul in care logica revoluţionară, inevitabilă la un anumit moment, se cerea inlocuită definitiv cu o logică instituţională, bazată pe construcţie. Dar, intr-o asemenea atmosferă, cei care nu ştiu să facă decăt scandal nu şi-ar mai avea locul.

"Lustraţia" inseamnă să nu schimbăm doar clasa politică de acum, ci şi pe cea din trecut, de dinainte de Revoluţie. După ce vom termina cu lustraţia comunismului, vom relua poate şi lustraţia burgheziei de dinainte de război?! De ce oare nu ne ocupăm să-i identificăm pe cei buni - care să ne ajute să mergem cu speranţă spre viitor, ci doar pe cei "răi", pentru a elimina eventuali concurenţi?!