Dacă vreau, pot trăi frumos

Dacă vrei, poţi trăi frumos, dar nu e de ajuns numai să vrei, ar trebui să şi poţi! În sinea ta crezi că o şi faci, dar asta doar până când cineva îţi spune... „cum poţi trăi aşa?". Şi atunci cazi pe gânduri, şi dacă n-ai cum, cazi desigur pe un fotoliu, pe un scaun, sau la pat în cel mai rău caz!

Nu ne numără nimeni pe pământul ăsta faptele bune sau rele! Pământul doar ne rabdă şi atât, da' şi asta doar până la un moment dat. Dacă nu faci o faptă bună fără să se afle de la televizor, nu contează nicăieri, nu se pune, nu se duce vestea. Televizorul ne învaţă tot! Până acum câtva timp nu se punea aşa problema, te duceai oriunde şi oricând fără grija respectării cu orice preţ a diferitelor tendinţe: a modei, a modelor, a cotelor apelor Dunării, a situaţiei din trafic, a celor de îngrăşare, de slăbire, de iubit, de urât, a ispitei de înavuţire, a celei de băut sau fumat, a închinării şi rugăciunii la camera de filmat, (am văzut la televizor o manechină care se duce pe la cămine de bătrâni cu câte o pungă de plastic la fiecare dintre ei, da' asta musai cu televiziunea după ea că altfel nu se poate, să zică lumea că are suflet bun, că-i pasă! Da' altfel ea... cu iacht, şalupă, castel, servitori, detectori de scame pe guler, Maybach la scară oricând, şoferi, ţucalari, bucătărese, ginitori, spiţeri, ofiţeri... boieri!). Sunt personaje ciudate care apar din două în două zile la tv. Dacă luam şi reluările, plătite bine când apar, că doar fac rating, cască gura uomu' la ele, în timp ce artiştii, actorii, trebuie să accepte să vină gratis, că se consideră că ei îşi fac reclamă, că dacă n-ar apărea îi uită lumea. Da, e drept, lumea uită, lumea uită uşor şi din păcate nu pot exista nici reguli, nici discuţii aprinse pe această temă, că doar publicul alege, se uită la ce vrea, şi el vrea din păcate... se vede cu ochiul liber ce vrea! Nu tot publicul, o parte din el, dar din păcate majoritatea! Putem însă să alegem şi altceva, nu-ţi spun aici ce anume, şi atunci gândesc eu că dacă vreau, pot să trăiesc frumos, da' cine ştie, cine stabileşte, cine alege!  

Unii scriem! Scriem pe net, scriem în reviste, scriem şi noi pentru a comunica şi în alt mod cu semenii noştri! Unii o fac bine alţii mai puţin bine, alţii rău! Există însă şi cei care comentează, comentatorii, că e liber să comenteze toată lumea, e democraţie şi fiecare poate să-şi spună gândul bun sau rău, ca toate sunt primite, numai că majoritatea vin din umbră, că e uşor, scrii trei sau mai multe cuvinte otrăvite şi te ascunzi repede în anonimat, că ţi-e frică, eşti trepăduş, n-o să semnezi cu numele adevărat, că doar şarpele iese, muşcă, lasă veninul şi se ascunde. Comentatorii! Cei care dau sfaturi, cei care spun cum trebuie făcut să-i fie lui pe plac, cei care îndeamnă la ură, cei care lasă o dâră murdară şi urât mirositoare! Orice rău făcut fără vreo noimă, fără rost, lasă urme de otravă în sufletul celui care poate nu merită să primească, dar tu ştii că datorită echilibrului pe pământul acesta, vine o dată şi răspunsul, răsplata... nimic nu rămâne fără răspuns, fără plată! Unul dintre relele cele mai mari pe care le poţi înscrie, (că tot ce faci şi ce spui, bine sau rău, este înscris undeva şi ştii bine că nu e vorba aici de vreun serviciu admi­nistrativ de pe pământ care bifează, ci de instanţe divine, în care poţi să crezi sau nu, dar rămâne uimirea şi deznădejdea când afli răspuns la vreo întrebare pe care n-ai avut timp să ţi-o pui, şi atunci ai vrea să nu fi făcut răul acela, dar e târziu, prea târziu). Dacă nu-ţi convine că-i spun instanţă divină, numeşte-o tu altfel, cum vrei, însă nu cred că ţi-a scăpat cum că haosul e pe pământ, nu şi dincolo, oriunde ar fi el acel dincolo!

N-am venit să dau poveţe, de speranţă şi noroc/ Doar iubirea să ne-nveţe, cât în suflet mai e loc/ De aveţi o sărbătoare, într-o zi de anotimp/ Luminaţi în zori o floare, si nu-mi daţi nimic, în schimb....