Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am fost întrebat de ce se compară criza financiară actuală din SUA şi implicaţiile ei internaţionale cu Marea Depresiune din perioada 1929-1933. Unii pun la îndoială utilitatea comparaţiei, evocând căderea foarte mare a producţiei (peste 1/3) în acea criză. Sunt câteva aspecte ce merită să fie avute în vedere când se judecă cele două crize.
Am fost întrebat de ce se compară criza financiară actuală din SUA şi implicaţiile ei internaţionale cu Marea Depresiune din perioada 1929-1933. Unii pun la îndoială utilitatea comparaţiei, evocând căderea foarte mare a producţiei (peste 1/3) în acea criză. Sunt câteva aspecte ce merită să fie avute în vedere când se judecă cele două crize.
Astfel, orice criză financiară are impact asupra economiei reale. Tensiuni pe piaţa creditului nu au cum să nu afecteze costurile finanţării producţiei. Scăderea producţiei în timpul Marii Depresiuni nu a fost bruscă, băncile centrale jucând un rol-cheie în accentuarea crizei; ele au restricţionat lichidităţile accentuând căderea producţiei. Prin jocul multiplicatorilor s-au contractat teribil oferta şi, în acelaşi timp, cererea. Dacă s-ar fi acţionat cum a recomandat mai târziu Keynes în cartea sa faimoasă din 1936, s-ar fi evitat foarte probabil o cădere aşa de drastică a producţiei. De altfel, analize ulterioare au evidenţiat greşeala majoră a politicii monetare izvorâte dintr-o paradigmă îngustă privind funcţionarea economiei. În economie există echilibre multiple, mai bune sau mai rele. Un echilibru rău este acela care implică un şomaj foarte înalt, subutilizare cronică a resurselor. Existenţa echilibrelor multiple este temeiul pentru intervenţia statului, prin politica publică, în anumite momente. Dar această intervenţie trebuie să fie chibzuită, pentru a nu duce la inflamarea inflaţiei – este ceea ce au subliniat cu tărie monetariştii şi toţi ceilalţi care înţeleg limitele compromisului între inflaţie şi gradul de utilizare a resurselor.
Dacă intervenţia statului de influenţare a ciclului economiei împarte taberele economiştilor în funcţie de modul de vizualizare a mecanismelor auto-reglatoare ale pieţei, când vine vorba de stabilitatea sistemului financiar lucrurile sunt mai clare. Pe acest fir revin la aspectul legăturii între finanţe şi producţie.
Să se imagineze o economie modernă căreia să-i dispară subit schimbul de produse şi servicii prin intermediul banilor (adică să avem o economie barterizată). Am asista la o creştere formidabilă a costurilor de tranzacţionare, adică o scădere a eficienţei. Ar însemna că la aceleaşi resurse consumate efectul util să scadă dramatic. Am sentimentul că în lumea dezvoltată volumul arieratelor a crescut puternic în ultimul an, în condiţiile îngheţării pieţelor de credit. Într-un fel, se întâmplă ceea ce am văzut în economiile în tranziţie (post-comuniste), în deceniul trecut, când arieratele au fost o modalitate a economiei reale (întreprinderilor) de a rezista faţă de costul mare al creditului.
Dacă producţia nu a scăzut mult în SUA şi în Europa este şi pentru că arieratele au atenuat impactul crizei financiare. Dar aceasta nu poate dura mult în lipsa unei însănătoşiri pe pieţele financiare. Dacă ele vor cunoaşte un de-leveraging (reducerea rapotului între capitalul propriu al băncilor şi resursele atrase/împrumutate pe care le au) intens în continuare şi costul creditului va rămâne înalt recesiunea se va adânci.
Reacţiile băncilor centrale din acest an au ajutat economia americană şi pe cele din zona euro să evite să intre în cădere liberă. Lucrurile nu s-au rezolvat încă. Afirm aceasta întrucât criza de lichidităţi este acompaniată şi de una de solvenţă, în numeroase cazuri.
Una peste alta, are sens să comparăm criza de acum cu Marea Depresiune.
Citește pe Antena3.ro
