De-a candidatura

Puţine momente sunt mai amuzante – şi mai grave! – decât acestea în care aşa-zişii oameni politici se înghesuie pe ici, pe colo, ca să-şi anunţe candidatura la preşedinţia României. De la alba-neagra, s-a trecut, că doar suntem în secolul inventivităţii şi al prescurtărilor, la un fel de joc de-a ţara şi de-a viitorul ei, la un… „de-a candidatura” în toată regula. Fără norme, fără bun-simţ, fără perspectivă.

Lista celor care vor să-şi treacă numele pe buletinul de vot din primul tur creşte mai ceva decât nivelul Dâmboviţei, în zilele ploioase ale oricărei toamne disciplinate. Emisiunile de la televizor despică firul în prea multe detalii şi-n enervant de puţine esenţe. Cine candidează azi poate să se răzgândească mâine şi cine nu vrea azi la Cotroceni mâine poate să-şi descopere vocaţia. Că doar, pentru a fi preşedintele unei ţări ca aceasta, nu e nevoie de altceva, doar de… vocaţie!

De moralitate suntem plictisiţi ca de zilele de august care tocmai se strecoară din calendarele noastre. Se moare de foame, cu moralitatea de gât, par a ne spune fotoliile din Parlament, unde se aşează tot mai rar umbrele celor care, cândva, chiar luptau pentru un trai decent. De inteligenţă nici nu mai aducem vorba. E ruşinos să ceri inteligenţă, când tot ce se mai punctează acum în testele preliminare, e acel fenomen pe care unii îl numesc curaj şi pe care alţii îl poreclesc tupeu. De tact n-avem nevoie, că doar preşedintele nu are unde să ne reprezinte. El stă aici, că doar sunt destule scandaluri în interiorul graniţelor. El stă aici, să avem cu cine ne certa şi pe cine trage la răspundere, în caz că merge prost lumina pe bulevardele principale sau în cazul tragic în care, din nepăsarea autorităţilor, gropile din colţul străzii rămân neastupate mai mult de o lună de zile. De echilibru n-are haz să povestim. Ne-am obişnuit fără. Au cântarele vechi din Obor destul! De ce ar mai avea şi preşedintele pe care îl vom alege mâine, poimâineĂ N-am şti să-l apreciem. Nici măcar nu am reuşi să îl observăm.

Iar listele de cuvinte pot să se întindă cât bătrânul covor roşu pe care îl întindeam când mai aveam ceva politică externă şi ne mai băgau şi pe noi în seamă ăi mari, de afară, trecându-ne pragul pentru un mesaj de prietenie. Dar e inutil. Portretul-robot al următorului preşedinte nu există nici măcar în arhiva poliţiei de sector, unde s-ar putea, totuşi, să găsim fel de fel de alte portrete interesante, mutate de multicel la arhivă, ca să nu dea ziariştii de ele. Lista de azi a celor care vor să ţină volanul pentru anii care vin seamănă mult mai mult cu un meniu fix, decât cu un afiş electoral serios.

De-a candidatura! Jocul preferat al lunii august. Sau al anului 2014. Îl iau în braţe toţi. De la… mic la mare. Nu ne rămâne decât să râdem un pic, cât mai avem energie să uităm că, de fapt, tot despre noi e vorba şi-n tragicomedia asta atipică. Şi sperăm ca, după ce se plictisesc de noua distracţie, oamenii simpatici ai politicii noastre să treacă la nivelul următor, să se joace un pic „de-a v-aţi ascunselea” şi să aştepte cuminţi să îi găsim…