Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum se conturează căderea activităţii economice în 2009, în jur de 8% din PIB, ea este de-a dreptul dramatică, mai ales dacă o alăturăm creşterii din anul precedent, de peste 7,5%. Cu excepţia Poloniei, unde cererea internă nu s-a comprimat brutal, cele mai multe ţări nou intrate în UE trec printr-o recesiune adâncă. Şi aceasta se întâmplă deşi ele nu au expunere semnificativă la produsele toxice ce au stricat bilanţurile unor mari grupuri bancare europene (ceea ce a propagat cu repeziciune criza financiară).
Merită să reiau câteva dintre cauzele situaţiei schiţate mai sus. O cauză priveşte contextul internaţional al aplicării unor programe de ajustare/stabilizare. În mod obişnuit se gândeşte că diminuarea unor deficite (externe, ale bugetului public) ameliorează bonitatea financiară inducând intrări de capital care să compenseze costurile programului de corecţie. Adică se mizează pe reacţia pieţelor financiare la "ştiri", evoluţii. Această teză este însă de nuanţat atunci când avem un mediu internaţional ostil, cu pieţe peste tot în cădere, cu fuga de capital şi protecţionism (pe faţă sau voalat), cu indistincţie între spaţiile economice. În asemenea circumstanţe un program de ajustare a deficitului bugetar, în jos, poate deveni inadecvat. De pildă, la noi, cei care au gândit proiectul inţial al bugetului cu un deficit de 2,5% din PIB au subestimat (nu au înţeles), în opinia mea, impactul contextului internaţional, dinamica pieţelor. De aici a rezultat şi adaptarea în serie a ţintei de deficit, fiindcă era tot mai evident că bugetul iniţial era nerealist. O altă explicaţie este legată de subestimarea dinamicii cercurilor vicioase din economie în condiţiile lipsei relative de lichiditate. Astfel, deşi datele monetare arată o creştere a masei monetare (M2) interne în 2009 banii nu prea circulă (viteza lor de circulaţie a scăzut mult). Se manifestă o primă de lichiditate, atât firmele, cât şi cetăţenii dorind să beneficieze de cât mai mulţi bani lichizi. Această stare se vede şi în conduita băncilor, fiind ceea ce Keynes (marele economist britanic) a numit "capcana lichidităţii". Nu numai la noi se simte acest fenomen; el este evident în Europa, în SUA, în lume. De aceea băncile centrale mari au injectat cantităţi masive de lichiditate pentru a ajuta pieţele creditului să iasă din amorţeală. Să revin la economia autohtonă. Creditul îngheţat, circulaţia precară a banilor prin vinele economiei dau naştere la blocaj financiar, accentuează căderea economiei. Dacă firmele suferă tot mai mult, ele nu pot plăti taxe şi impozite statului, tot astfel cum bugetul public are mari dificultăţi în a-şi onora din obligaţii faţă de sectorul neguvernamental. Această relaţie este de judecat în termeni mutuali: încasările bugetului public depind de soarta economiei private şi viceversa. Creşterea deficitului execuţiei bugetului public în 2009 este inevitabilă şi va fi, cred, de peste 7% din PIB. Dar ea nu va însemna o mărire a cheltuielilor bugetare din resurse proprii şi împrumutate. Singurul piston ce poate compensa, fie şi parţial, comprimarea economiei private şi a încasărilor bugetare este utilizarea de fonduri europene nerambursabile. Din păcate, paşi decisivi în acest scop nu au fost înregistraţi. Ar trebui ca discuţiile cu experţii FMI şi ai CE să abordeze această chestiune, ea fiind vitală. Cu cât economiile mari europene (Germania, Franţa etc.) vor ieşi mai repede din recesiune, cu atât ne va fi şi nouă mai uşor să stopăm declinul economiei.
Citește pe Antena3.ro
